Numărul copiilor cu autism a crescut. Psihiatrii de la SJU Slatina le atrag atenţia părinţilor: „Este greşit să vă bucuraţi că la doi ani, copilul dă cu degetul pe telefon”

Coordonatorul Compartimentului de Neuropsihiatrie Infantilă din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, psihiatrul Adriana Nuţă, a precizat că tot mai mulţi copii din judeţ sunt diagnosticaţi cu autism. Medicul slătinean spune că părinţii greşesc atunci când nu mai interacţionează cu micuţii şi preferă să-i lase pe aceştia ore în şir în faţa televizorului, cu telefonul sau pe tabletă.

Pshiatrul Adriana Nuţă vede zilnic copii care au autism. Medicul spune că mulţi părinţi se bucură că micuţul, la doar doi ani, reuşeşte să intre pe telefon şi să-şi găsească melodiile preferate. Greşti, spune doctorul de la SJU Slatina, care trage un semnal de alarmă privind relaţionarea directă a părinţilor cu copii lor.
 
„Vorbim de suprastimulare. Părintele este fericit că la doi ani copilul dă cu degetul pe telefon şi îşi găseşte muzică sau alte lucruri din mediul virtual. Este greşit! Foarte greşit! La copiii care stau mult în faţa televizorului, pe tabletă sau telefon vorbirea întârzie să apară. Are elemente autiste. Vine părintele speriat şi  spune că nu vorbeşte şi că face ca personajele din desene. Nu este autism, sunt doar nişte elemente, este un fals autism venit din mediu. Părintele trebuie să vorbească cu copilul, să interacţioneze cu el. Mama trebuie să vorbească cu el, ochi în ochi. Acesta este cel mai important stimul”,
a spus Adriana Nuţă.

Medicul spune că mulţi părinţi îşi uită copiii în faţa televizorului sub pretextul că au treabă.

„Ar trebui să facem ce făceau bunicii noştri, părinţii acum 30-40 de ani. Am pierdut aceste lucruri. Îmi spune mama că ea are treabă şi din acest motiv îi dă telefonul. Îi aruncă telefonul sau îl uită la televizor. Sună bine, copilul este atras, dar este bombardat cu stimuli şi ajungem la un scurtcircuit. Nici nu mai ai ce să repari. Mama se plânge că micuţul nu vorbeşte la patru ani. Păi nu vorbeşte, dar la televizor cât stă!? A crescut foarte mult numărul cazurilor cu întârzieri de limbaj şi chiar cu elemente autiste. Îi spun mamei să-l ia la bucătărie, unde face mâncare. Dă-i o oală şi o lingură să bată cu ea. Vorbeşte cu el până te doare gura!”, a adăugat medicul.