Slatina de Altădată

Un oraş cu caracter comercial-agrar până în cel de-Al Doilea Război Mondial, Slatina a trecut după încheierea conflagraţiei printr-o puternică industrializare. Au apărut mai multe fabrici, s-au ridicat cartiere de blocuri şi populaţia s-a dublat în decursul a 30 de ani, ajungând la începutul anilor ’70 la puţin peste 27.000 de persoane.

Primul Război Mondial a lăsat urme puternice asupra oraşului de pe malul Oltului. Cu toate acestea, Slatina a început să cunoască dezvoltarea în perioada interbelică, încet, dar sigur, reuşind să atragă vizitatori din toate colţurile ţării, printre aceştia numărându-se şi membrii familiei regale.

Evenimentele şi frământările social-politice care au dominat primele decenii ale secolului XX au atras în vâltoarea lor şi Slatina, ai cărei locuitori s-au implicat atât în Primul Război Mondial, cât şi în greva generală din 1920, riscându-şi viaţa pentru condiţii de trai mai bune.

Izbucnită în luna februarie în judeţul Botoşani, răscoala ţărănească din 1907 a cuprins rapid întreaga ţară. Slatina a luat şi ea parte la acest eveniment, după cum o dovedesc documentele vremii, iar în închisoarea din localitate au fost încarcerate sute de suflete.

Descriind aşezarea oraşului în 1815, Bucura Dumbrava, autoarea romanului „Pandurul”, ne spune că Slatina „era aşezată pe dâmburi de mijloc de grădini, cu care erau îmbrăcate văgăunile ce slujeau drept uliţe… Slatina înfăţişa o paragină, ca orice oraş în care turcii avuseseră în nenumărate timpuri conace”. În perioada următoare, oraşul de pe malul Oltului avea să se dezvolte fulminant şi avea să participe şi la câteva evenimente istorice extrem de importante.

Dacă în veacurile de după atestarea documentară din 1368 s-a remarcat ca un important centru comercial-agrar, în secolele XVII-XVIII numărul meşteşugarilor din Slatina a crescut, meşteşugurile s-au diversificat, oraşul de pe malul Oltului umplându-se de prăvălii cu fel de fel de mărfuri aduse sau produse chiar de slătineni.

Atestată documentar în a doua jumătate a secolului XIV, Slatina a fost la începuturile sale un important nod comercial, fiind unul dintre cele mai mari târguri destinate schimburilor de mărfuri din Ţara Românească. Dacă aceste lucruri sunt cunoscute de marea parte a slătinenilor şi oltenilor, nu mulţi ştiu în schimb cum a apărut, cum trăiau oamenii locului şi cum s-a dezvoltat oraşul de pe malul Oltului în timpul Evului Mediu.

A ştiut să se adapteze schimbărilor vremii şi să profite de norocul cu care a fost înzestrat de astre. Stancu Becheanu, slătinean de origine, a fost nu numai unul dintre marii negustori ai României secolului XIX, ci şi un om politic şi un mare filantrop, venind în sprijinul tinerilor talentaţi cu burse de studii.

În galeria filantropilor de seamă din judeţul Olt se înscrie, la loc de frunte, Marin S. Andreian, un cadru didactic care şi-a donat casa şi întreaga colecţie de cărţi Primăriei Slatina, punând astfel bazele primei biblioteci publice din localitate. În plus, Andreian s-a remarcat pe parcursul vieţii ca un bun profesor, autor de manuale şcolare, activitatea sa profesională fiind răsplătită de regalitate cu medalia „Răsplata Muncii”.

Unul dintre cei mai mari latifundiari din fostul judeţ Romanaţi, Radu Ivănescu, a fost şi unul dintre oamenii care au contribuit decisiv la dezvoltarea oraşului Corabia. Proprietarul de origine bulgară a fost un prieten de nădejde al tuturor celor care nu se fereau de muncă, a sprijinit financiar mai multe organizaţii profesionale şi a lăsat comunităţii o fabrică, o moară şi un monument emblematic.

Într-un clasament al persoanelor publice care au influenţat cel mai mult viaţa oraşului Corabia, Marin Nicolăescu ocupă indiscutabil primul loc, graţie numeroaselor acţiuni de ajutorare a comunităţii derulate îndeosebi în prima jumătate a secolului XX, precum şi datorită implicării în sprijinirea lucrărilor de construcţie a numeroase clădiri emblematice pentru oraşul din sudul judeţului Olt.

Boier de origine greacă, Răducanu Simonide a fost unul dintre cei mai importanţi filantropi care au trăit în judeţul Olt. A fost un mare creştin şi om de binefacere, sprijinind prin fondul şi bursa care i-au purtat numele nu numai personalităţi ale artei şi ştiinţei româneşti precum Constantin Brâncuşi şi Dan Rădulescu, dar şi construcţia a numeroase şcoli în judeţul Olt.

În memoria sătenilor din Izbiceni, dar şi din documentele vremii, membrii familiei Rioşanu au rămas ca oameni receptivi atât la nevoile comunităţii, cât şi la cele ale sătenilor săraci. Ei au donat terenuri, dar şi materiale de construcţie pentru ridicarea mai multor instituţii din localitatea olteană.

Un nume important în spaţiul judiciar al sfârşitului de secol XIX şi începutului de secol XX, Ion Hagiescu-Mirişte a fost dintotdeauna atras de artă. Din colecţia sa impresionantă de obiecte a vrut să înfiinţeze un muzeu, pe care să-l lase moştenire urmaşilor, în Caracal. Nici astăzi, la aproape un secol de la moartea sa, nu au fost puse bazele acestui muzeu, iar casa donată de acesta este în paragină.

Unul dintre cei mai valoroşi înaintaşi ai Caracalului, Constantin Filipescu, şi-a donat întreaga moşie oraşului, pentru a-i învăţa pe romănăţeni carte, fiind convins că „prin învăţătură se câştigă înţelepciunea”.

Unul dintre fruntaşii Revoluţiei de la 1848, mare om politic al judeţului şi prefect de Romanaţi, Nică Barbu Locusteanu a fost un permanent susţinător al elevilor merituoşi şi al culturii, contribuind cu importante sume de bani la dezvoltarea învăţământului oltean.

Unul dintre cei mai mari filantropi ai judeţului Olt, Constantin Poroineanu, a dus o viaţă de roman, cunoscând atât mărire cât şi decădere. A fost unul dintre marii proprietari rurali ai secolului XIX şi începutului de secol XX, cu domenii în Dâmboviţa, Ilfov şi Romanaţi şi un important om politic. Cu toate acestea, din cauza unei greşeli din tinereţe, cel care a lăsat oraşului Caracal mii de hectare a sfârşit tragic, ajungând să se sinucidă.

Dacă marea parte a filantropilor au cedat şcoli, biserici, spitale sau au lăsat bani pentru ridicarea unor astfel de instituţii, Alexe Nicolau s-a gândit la un mod inedit de a-i ajuta pe urmaşii săi. I-a donat primăriei Hotelul Regal, ridicat de acesta la mijlocul secolului XIX, din veniturile obţinute urmând să fie întreţinut oraşul şi să fie sprijinite familiile nevoiaşe din Slatina.

Nu vine din rândul boierilor, dar asta nu l-a împiedicat să devină un nume cu greutate. A pornit de jos, a lucrat mai întâi ca ucenic, pentru ca apoi să ajungă unul dintre cei mai pricepuţi şi apreciaţi negustori din Bucureşti. Cu toate acestea, Iorgu Anghelescu sau Angheliu nu a uitat de unde a plecat, iar spre finalul vieţii s-a hotărât să lase cea mai mare parte a agoniselii sale Slatinei.

În galeria marilor filantropi olteni, familia Fântâneanu ocupă un loc de cinste, prin prisma donaţiilor importante făcute comunităţii în urmă cu mai bine de un secol. Membrii familiei au fost preocupaţi îndeosebi de ctitorirea de biserici, de sprijinirea sistemului sanitar şi a învăţământului.

Probabil cel mai mare filantrop oltean, negustorul Ionaşcu a fost un vizionar, înfiinţând prima şcoală şi prima unitate medicală din Slatina. Tot el este cel care a ridicat una dintre cele mai frumoase biserici din Slatina, devenită astăzi catedrală şi cel care a organizat sistemul de aducţiune a apei potabile în oraş.

Un nume relativ cunoscut în Slatina, dar numai prin prisma şcolii din cartierul Progresul, Ştefan Protopopescu este o enigmă pentru majoritatea urmaşilor săi, foarte puţină lume cunoscându-i viaţa şi activitatea.

Cu toate că a trăit puţin, a reuşit să contribuie semnificativ la îmbunătăţirea nivelului de educaţie al slătinenilor, neuitându-şi semenii nici după moarte. Astfel, Ioan Varipati le-a lăsat prin testament locuitorilor din Slatina numeroase terenuri, pe unele dintre ele fiind construite şcoli.

Profesori, avocaţi, economişti, negustori, oameni de litere, fondatori de şcoli, creatori de ziare şi reviste... Aceşti oameni, veniţi din diverse domenii, şi-au lăsat agoniseala de-o viaţă în slujba localităţilor în care s-au născut, contribuind semnificativ la dezvoltarea acestora. Cu toate acestea, foarte puţină lume îşi mai aduce aminte de ei, iar acţiunile lor au fost de mult uitate, rămânând înscrise doar în câteva lucrări păstrate prin bibiliotecile instituţiilor de cultură din judeţ.