Autoritățile locale și județene din Olt au marcat, marţi, „Ziua Imnului Național al României” printr-o ceremonie desfășurată pe platoul din fața sediului Instituției Prefectului. Evenimentul a adus laolaltă oficialități, reprezentanți ai instituțiilor publice, cetățeni și tineri talentați, într-un gest comun de respect pentru unul dintre cele mai importante simboluri ale statului român.
Prefectul județului Olt, Cosmin Floreanu, a transmis un mesaj în care a subliniat semnificația profundă a imnului „Deșteaptă-te, române!” în conștiința națională.
„Astăzi, de ziua Imnului Naţional, ne înclinăm în faţa unui simbol care a însoţit cele mai importante momente ale devenirii noastre ca naţiune. (...) A fost glasul care a însoţit jertfa şi speranţa, suferinţa şi victoria, pe câmp de luptă sau podium de ceremonie”, a declarat prefectul.
El a amintit și de originile imnului, subliniind că versurile poetului Andrei Mureșan și muzica lui Anton Pann au dat naștere unei chemări la unitate și curaj care răsună încă din 1848.
- Consiliul Județean: Imnul este vocea care ne unește
Consiliul Județean Olt a participat, de asemenea, la evenimentul din centrul Slatinei. Reprezentanții instituției au subliniat printr-o postare pe rețelele sociale importanța simbolurilor naționale în consolidarea comunității.
„Imnul Național nu e doar o tradiție, ci o voce care ne amintește cine suntem și ce ne unește”, au transmis aceștia.
Un moment emoționant a fost interpretarea imnului de către Ana Burciu, tânără din Potcoava, fostă elevă a Școlii Populare de Arte. Vocea sa puternică și expresivă a dat greutate ceremoniei, demonstrând, așa cum au precizat organizatorii, cât de important este să fie susținută generația tânără în astfel de momente.
- PSD Olt: Onorăm trecutul, construim viitorul
La rândul său, organizația PSD Olt a fost prezentă la ceremonialul de la Slatina. Într-un mesaj public, social-democrații au amintit de puterea simbolică a imnului ca îndemn la demnitate, libertate și asumare națională.
„Deșteaptă-te, române!” este un îndemn care ne aduce aminte de curajul celor care au luptat pentru libertate, demnitate și identitate națională”, a transmis PSD Olt.
Deputatul Marius Iancu, președintele PSD Slatina, a fost și el prezent.
„Parte a istoriei noastre, a identității naționale, un simbol a ceea ce am fost, suntem și putem deveni, Imnul Național ne impune respect pentru tot ceea ce înseamnă România!”, a spus parlamentarul.