CSM Slatina încheie anul cu o deplasare la CSC Dumbrăviţa, echipă pe care a întâlnit-o în urmă cu o săptămână în grupele Cupei României, în faţa căreia a pierdut în prelungiri. Jocul de campionat va aduce cu siguranţă o altă abordare, cel puţin din punct de vedere al echipei trimise în teren, punctele puse în joc fiind extrem de importante în economia clasamentului.
După victoriile cu CSC Şelimbăr şi Olimpia Satu Mare, CSM Slatina are o bună oportunitate de bifa al treilea succes consecutiv în campionat în deplasarea de la CSC Dumbrăviţa. Gruparea pregătită de Claudiu Niculescu şi-ar asigura o iarnă liniştită în privinţa punctelor, cu un eventual succes. Misiunea nu va fi uşoară, mai ales că în această perioadă terenurile sunt grele. Cu toatea acestea, CSM Slatina, deşi a pierdut meciul din grupele Cupei României, are prima şansă la obţinerea unui rezultat pozitiv.
Meciul se va juca sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 11.00, şi va putea fi urmărit în direct pe canalul de YouTube al grupării slătinene. Duelul reprezintă utlima confruntare programată în acest an, Liga a II-a urmând a fi reluată pe 21 februarie, cu etapa a XVIII-a, atunci când CSM Slatina va primi vizita celor de la ACS Câmpulung Muscel.