CSM Slatina, deplasare la FC Bacău în ultima partidă din sezonul regular

CSM Slatina încheie sezonul regular al Ligii a II-a cu o deplasare dificilă pe terenul formației FC Bacău. Meciul, programat sâmbătă, 14 martie, de la ora 12.30, face parte din ultima etapă a sezonului regular, rundă în care toate partidele se vor disputa simultan.

Sâmbătă, 14 martie, este programată ultima etapă a Ligii a II-a din cadrul sezonului regular. Toate meciurile se vor disputa la aceeaşi oră, 12.30, iar la finalul rundei se vor stabili atât echipele care vor evolua în play-off, cât şi cele care vor fi repartizate în cele două grupe de play-out. CSM Slatina va întâlni, în deplasare, formaţia FC Bacău.

Misiunea slătinenilor se anunţă una dificilă. Echipa pregătită de Viorel Ferfelea va da piept cu o formaţie aflată într-o perioadă bună de joc, FC Bacău fiind neînvinsă de nouă etape. În aceste condiţii, obţinerea unui rezultat pozitiv pentru CSM Slatina nu va fi deloc uşoară.

Înaintea acestei confruntări, CSM Slatina ocupă locul 14 în clasamentul Ligii a II-a, cu 26 de puncte acumulate. De cealaltă parte, FC Bacău, antrenată de Costel Enache, se află pe poziţia a zecea, cu 30 de puncte strânse până în prezent.

Partida dintre FC Bacău şi CSM Slatina se va disputa sâmbătă, 14 martie, cu începere de la ora 12.30, toate meciurile etapei fiind programate la aceeaşi oră.