Peste 700 de persoane şi-au găsit un loc de muncă, în primele trei luni ale anului, cu sprijinul AJOFM Olt

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt a facilitat angajarea a 735 de persoane în primul trimestru al anului 2026, ca urmare a serviciilor și măsurilor active de stimulare a ocupării forței de muncă oferite persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.


Potrivit datelor instituției, dintre persoanele încadrate în muncă până la 31 martie 2026, cele mai multe fac parte din categoria de vârstă de peste 45 de ani – 420 de persoane. Alte 105 persoane au vârste cuprinse între 35 și 45 de ani, 92 au între 25 și 35 de ani, iar 118 sunt tineri cu vârsta sub 25 de ani.

În funcție de mediul de rezidență, 386 dintre persoanele angajate provin din mediul urban, în timp ce 349 sunt din mediul rural.

În ceea ce privește nivelul de pregătire profesională, cele mai multe persoane încadrate în muncă au studii liceale și postliceale – 330. Acestea sunt urmate de persoanele fără studii sau cu studii gimnaziale – 177, de cele cu studii profesionale – 149, iar 79 dintre persoanele angajate au studii universitare.

Din totalul persoanelor care și-au găsit un loc de muncă prin intermediul AJOFM Olt în primele trei luni ale anului, 158 fac parte din categoria persoanelor greu sau foarte greu ocupabile. Reprezentanții instituției precizează că încadrarea în această categorie este realizată în urma procesului de profilare a persoanelor înregistrate în evidențele agenției.

Pentru sprijinirea integrării pe piața muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă beneficiază de pachete personalizate de măsuri active, conform prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Totodată, în perioada ianuarie–martie 2026, un număr de 2.308 persoane au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidențele AJOFM Olt, în vederea obținerii indemnizației de șomaj sau a includerii în măsurile active de ocupare.