O analiză a contractelor atribuite în anul 2025 scoate la iveală un mecanism financiar extrem de bine pus la punct: Dezvoltare Urbană Slatina SRL, firmă controlată de primarul de Mezzo prin omul său Bălan, a direcționat o serie impresionantă de contracte prin achiziție directă către o singură firmă. Este vorba de societatea G.S. TECH INTER, administrată de un anume Gabriel Șerbănescu. Ceea ce atrage atenția specialiștilor în achiziții publice nu este doar valoarea totală a fondurilor, ci tiparul repetitiv și fragmentat prin care banii slătinenilor au fost cheltuiți pe sisteme de vele de umbrire, stâlpi metalici și iluminat exterior.
Între lunile iunie și octombrie 2025, Dezvoltare Urbană Slatina SRL a publicat o succesiune de achiziții directe care par desprinse din același scenariu. Obiectul acestora a rămas constant: sisteme de vele de umbrire, stâlpi metalici de susținere și iluminat suspendat. Deși natura lucrărilor era identică, contractele au fost împărțite în bucăți mai mici, atribuite la intervale scurte de timp.
Sumele acceptate de compania municipală în favoarea G.S. TECH INTER sunt grăitoare:
- 117.900 lei – sisteme de vele
- 84.888 lei – sisteme de vele
- 66.680 lei – sisteme de vele
- 60.000 lei – stâlpi metalici
- 36.680 lei – sisteme de vele
- 35.000 lei – stâlpi metalici
- 30.000 lei – iluminat exterior
- 29.000 lei – lucrări montaj
Totalul acestor proceduri succesive se ridică la aproximativ 442.183 lei.
Această metodă de lucru ridică semne de întrebare legitime privind o posibilă fragmentare a achizițiilor, practică folosită uneori pentru a evita procedurile de licitație mai riguroase și mai competitive.
- Schema codurilor CPV: Dansul la limita pragurilor legale
Potrivit Legii nr. 98/2016, pragurile pentru achiziții directe sunt stabilite la 270.120 lei pentru produse și servicii și la 900.400 lei pentru lucrări. Analiza contractelor G.S. TECH INTER arată că nicio categorie CPV (Vocabularul comun al achizițiilor publice) nu a depășit pragul legal, însă totalul cumulat pe obiecte de activitate similare indică o concentrare masivă.
De exemplu, contractele pentru sistemele de vele de umbrire, distribuite pe proceduri separate de 117.900 lei, 84.888 lei, 66.680 lei și altele mai mici, depășesc împreună suma de 332.000 lei. Dacă aceste achiziții ar fi fost cuplate într-un singur proiect major, valoarea ar fi impus probabil o altă formă de atribuire, mult mai transparentă. În schimb, prin distribuirea pe coduri precum „lucrări speciale de construcții” (265.668 lei) sau „stâlpi de susținere” (97.500 lei), sumele au rămas individual sub radarul pragurilor de alertă, dar s-au adunat într-un profit consistent pentru furnizorul preferat.
- Un singur furnizor
Un element vizibil în această analiză este concentrarea contractelor către aceeași firmă administrată de Gabriel Șerbănescu. Această relație contractuală stabilă între autoritatea municipală și furnizor este, conform analiștilor, un indicator clasic al lipsei de competiție. Atunci când obiectul contractelor este aproape identic și acestea sunt lansate la intervale de câteva săptămâni, se creează un mediu în care alte firme locale nu mai au nicio șansă de a intra în competiție pentru banii publici.
Această concentrare are loc sub mandatul directorului Andrei Bălan, cel care conduce Dezvoltare Urbană Slatina SRL. Nu mai trebuie amintit că Bălan este un apropiat al primarului Mario De Mezzo.
- Prețul tăcerii și costul umbrei: Critici dure dinspre opoziție
Nivelul de costuri pentru aceste sisteme de umbrire a declanșat reacții vehemente. Cristian Cismaru, fost administrator public al Slatinei și președinte PUSL Olt, a ridicat public problema eficienței acestor cheltuieli, acuzând primăria de lipsă de transparență. Acesta a pus sub semnul întrebării justificarea economică a unor sume ce par, la prima vedere, disproporționate față de realitatea din teren.
„Am cerut public primarului să ne spună și nouă cât costă un loc de joacă. Și nu ne-a răspuns. A evitat răspunsul. Ce-am aflat în schimb? Am aflat cât costă un sistem de umbrire al unui loc de joacă. Vedeți, 6-7 stâlpi, 2-3 ghirlande și acele vele care probabil lipsesc și vor fi montate mai târziu în primăvară. Și cât credeți că costă acest sistem de umbrire? Peste 200.000 de lei. Adică peste 2 miliarde vechi. Prin Dezvoltare Urbană. Considerați că e mult? Puțin? Cum vi se pare?”, a declarat Cristian Cismaru.
- Dezvoltare Urbană, „puşculiţa” găştii lui De Mezzo
Societăţii Primăriei, deși funcționează cu bani publici, beneficiază de o anumită flexibilitate în achiziții, pe care actuala conducere pare să o exploateze la maximum. Aşa se întâmplă şi cu societatea Dezvoltare Urbană Slatina, care sub directoratul lui Andrei Bălan, a devenit un jucător central în peisajul contractelor atribuite direct, alimentând suspiciunile de favoritisme politice în detrimentul interesului cetățeanului.
Acest tipar de „achiziții în serie” către firme prietene nu este un accident, ci o strategie deliberată de management.
