CSM Slatina, victorie cu Ceahlăul Piatra Neamţ

CSM Slatina s-a impus, scor 2-1, în meciul de pe teren propriu cu Ceahlăul Piatra Neamţ, în cadrul penultimului meci din sezonul regular. Este prima victorie cu Viorel Ferfelea pe banca tehnică, cele trei puncte obţinute fiind extrem de importante pentru un play-out cât mai liniştit. 


CSM Slatina a câştigat, scor 2-1, meciul cu Ceahlăul Piatra Neamţ. O victorie mai clară decât o arată scorul, jucătorii pregătiţi de Viorel Ferfelea având numeroase ocazii pe lângă cele două goluri.

Szilard Magyari a deschis scorul cu un voleu din marginea careului mic (min.6), pentru ca în minutul 33 căpitanul de echipă, Ionuţ Mitran, să majoreze cu un şut de la 10 metri, după o centrare în careu. Actul secund ar fi putut aduce desprinderea pe tabelă. În minutul 50, după un corner de pe dreapta, Vlad Andreş şutează de la 7 metri, mingea este respinsă din poartă de către goalkeeper-ul oaspeţilor, însă, în ciuda protestelor jucătorilor slătineni, arbitrul face semn ca jocul să continue, golul nefiind validat. 

Leaţă, Magyari şi Siafa au mai ratat ocazii mari de a marca, iar în minutul 85, oaspeţii au punctat pe tabelă, pentru 2-1, prin Marc, partida încheindu-se cu victoria slătinenilor.

Viorel Ferfelea a trimis pe teren, în actul secund, şi doi dintre jucătorii tineri din echipă. Claudiu Stancu (16 ani) şi Rareş Velea (18 ani) au bifat astfel primele lor minute în Liga a II-a. 

„Trebuia să vină şi o victorie, după un meci foarte bun făcut săptămâna trecută cu cei de la Steaua. O victorie meritată, care cred că este mult mai clară decât o arată scorul, având în vedere că am avut o sumedenie de situaţii în care puteam să marcăm, mult mai mult, am înţeles că am avut şi un gol perfect valabil...Am încercat să oferim şi tinerilor şansa de a debuta, ne dorim să le legăm pe toate: să avem şi rezultate, să facm şi un joc bun şi să dăm şi tinerilor şansă. 

Cei doi sunt jucători tineri, de perspectivă, cu reale calităţi, şi cred că, dacă aveam trei, patru goluri diferenţă, şi-ar fi făcut debutul într-un mod mai liniştit. Au intrat într-un meci destul de tare, cel puţin pe final, iar asta nu este deloc rău. 

Trebuie să pregătim meciul de la Bacău, aţi văzut, au câştigat la Voluntari, sunt o echipă foarte bună, foarte bine organizată, trebuie să pregătim meciul în aşa fel încât să câştigăm”, a declarat Viorel Ferfelea, imediat după joc.

Cu 26 de puncte acumulate, CSM Slatina rămâne pe locul 14 în clasamentul Ligii a II-a şi acumulează puncte preţioase pentru play-out. Gruparea slătineană va întâlni, în ultima etapă din sezonul regulat, în deplasare, FC Bacău, echipă ce are 30 de puncte adunate şi se află pe locul 10 în clasament.

CSM Slatina: Răcăşan, Mitran, Abel Stan, Vlad Andreş, Sima (min. 79 Claudiu Stancu), Prejmerean (min. 79 Chibsah), Lăpădătescu, Năstăsie (min. 65 Leaţă), Lupu (min. 65 Rareş Velea), Magyari (min. 90 Constantin Radu) Siafa.