Gestiunea Serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân din Slatina va fi delegată, prin atribuire directă, către SC Dezvoltare Urbană SRL Slatina, firma Primăriei unde şef a fost pus prietenul primarului Mario De Mezzo, Andrei Bălan.
Delegarea serviciului va fi consfinţită la următoarea şedinţă a Consiliului Local Slatina, programată să se desfăşoare joi. Potrivit proiectului de hotărâre care aşteaptă validarea aleşilor locali, DUS va plăti o redevenţă anuală de 20.000 lei.
„Redevenţa se va achita anual, în rate egale semestriale, termenul scadent fiind cel târziu data de 31 martie și 30 septembrie a fiecărui an pentru anul în curs. Pentru anul 2025 cuantumul redevenței se va achita proporţional cu numărul de luni sau fracțiune de luna, de la data semnării contractului şi până la sfârşitul anului calendaristic, iar termenul scadent va fi 15 decembrie 2025”, se arată în proiectul de hotărâre citat.
Perioada de delegare a serviciului este de patru ani.
„La data încheierii contractului de delegare a serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân din municipiul Slatina, personalul angajat în cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Slatina Direcția Administrare Patrimoniu - Serviciul de Gestionare a Câinilor fără Stăpân va fi transferat, în interesul serviciului, la operatorul S.C. Dezvoltare Urbană S.R.L. Slatina, cu sediul în Slatina, str. Tudor Vladimirescu, nr. 169A, corp C2, jud. Olt”, se mai arată în hotărâre.
Potrivit referatului ataşat proiectului de delegarea gestiunii serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân din municipiul Slatina către S.C. Dezvoltare Urbană S.R.L., Primăria recunoaşte dificultățile majore cu care se confruntă în prezent serviciul respectiv, inclusiv lipsa acută de personal, lipsa specializării în tranchilizare și volumul mare de solicitări venite din partea cetățenilor.
- Context
În Slatina, problema câinilor fără stăpân a revenit în prim-plan, aproape imediat după ce administraţia locală a fost preluată de echipa liberală a lui Mario De Mezzo. Potrivit datelor oficiale furnizate de Spitalul Județean de Urgență, aproape 200 de persoane au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe în primele șase luni ale anului, după ce au fost mușcate de maidanezi. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în luna mai, când 51 de slătineni au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza atacurilor.
În februarie 2025, primarul a declarat că în medie sunt prinși doar doi câini pe zi, iar serviciul funcționează cu un echipaj format din doi hingheri și un șofer. Activitatea a fost reluată abia în 4 februarie, după o pauză de patru luni cauzată de suspendarea adăpostului din cauza demisiei tehnicianului veterinar, ceea ce a afectat semnificativ capacitatea de intervenție.
Serviciul de ecarisaj a mai fost externalizat în mandatul fostului primar Darius Vâlcov, care a fost condamnat pentru fapte de corupție. Atunci, contractul a fost vizat de un scandal public, după ce presa a dezvăluit că firma contractată a încasat sume importante, peste 150.000 de lei, fără să realizeze efectiv activități de capturare sau sterilizare. Contractul a fost reziliat în 2011.