Începe campania de vaccinare antigripală. DSP Olt a primit 1.760 doze de ser pentru imunizare

În acest sezon rece, judeţul Olt urmează să primească 52.670 de doze de vaccin antigripal, în patru tranşe. În depozitul DSP Olt au intrat deja 1.760 doze de ser pentru imunizare, urmând a fi demarată campania de vaccinare a persoanele considerate la risc.

Medicii şi asistenţii din spitale şi policlinici sunt primii care vor fi vaccinaţi.

„Din achiziţia Ministerul Sănătăţii, ne vor fi repartizate 52.670 doze de vaccin gripal, în patru tranşe: luna septembrie 2019 - I tranşă de 1.760 doze,  luna octombrie 2019 - a doua tranşă de 17.560  doze, luna noiembrie 2019 - două tranşe de 17.550 doze + 15.800 doze , pentru vaccinarea grupelor populaţionale considerate  la risc. Pe 17 septembrie, în Depozitul Antiepidemic al DSP Olt au intrat 1.760 doze de vaccin gripal, respectiv Influvac Tetra ( produs biologic monodoză), pentru vaccinarea  personalului medico-sanitar atât din spitale, cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv din unităţile de bolnavi cronici, care prin natura activităţii vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii social”, se arată într-un comunicat al DSP Olt.

Pentru sezonul  rece 2019- 2020, DSP Olt  a catagrafiat 74.196  persoane considerate la risc şi care doresc să se vaccineze antigripal.

Grupele populaţionale considerate la risc şi pentru care Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă vaccinarea antigripală, sezon 2019-2020, sunt:
1. Persoane cu vârsta cuprinsă între 6 luni - 64 ani, în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau cu virusul imunodeficienţei umane;
2. Copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni - 59 luni;
3. Gravide;
4. Medici, cadre sanitare medii şi personal auxiliar, atât din spitale, cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţi ai instituţiilor de ocrotire (copii sau bătrâni) şi ai unităţilor de bolnavi cronici, care prin natura activităţii vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii;
5. Persoane, adulţi şi copii, rezidente în instituţii de ocrotire socială, precum şi persoane care acordă asistenţă medicală, socială şi ingrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt;
6. Toate persoanele cu vârsta de peste 65 de ani.

Vaccinarea antigripală rămâne cea mai sigură şi eficientă măsură profilactică. Specialiştii DSP Olt vor începe supravegherea gripei, a virozelor şi infecţiilor respiratorii pe 30 septembrie.