Informare meteo de ploi în toată ţara

Meteorologii au emis o informare valabilă în intervalul 25 aprilie, ora 10.00, 26 aprilie, ora 06.00, de averse însemnate cantitativ în aproape toată ţara.

În intervalul menționat, va ploua în sudul, centrul și estul țării. Vor fi mai ales averse, care în regiunile sud-estice vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină.În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra local cantități de apă de 15...25 l/mp.

La altitudini de peste 1500 m, cu precădere în Carpații Meridionali și Orientali, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

„În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj”, transmite ANM.