Chirurgia laparoscopică în ginecologie, început de drum la SJU Slatina. Adela Manta: „Ne străduim foarte mult, suntem interesaţi şi vom evolua”

Depăşind momentul primei intervenţii laparoscopice făcute exclusiv de medicii Spitalului Judeţean de Urgenţă, ginecologii slătineni îşi doresc dezvoltarea acestui segment. Un sprijin în acest sens îl reprezintă schimbul de experienţă pe care îl fac de ani buni cu Spitalul Niguarda, din Milano.

Joi, echipa formată din medicii Adela Manta, Ion Eremia, Daniela Ilie, Niculina Ilea şi Karina Bigea a făcut o intervenţie laparoscopică de extirpare a unor chisturi ovariene. Aceştia au beneficiat de sprijinul ginecologului italian Fabio Sanguineti, dar şi a medicului craiovean Liviu Vasile.

Ginecologii slătineni sunt conştienţi că acest tip de intervenţii se fac la scară largă în spitalele universitare şi că la Slatina se pun acum bazele chirurgiei ginecologice laparoscopice.

Medicul Daniela Ilie spune că acest tip de intervenţii aduce beneficii atât unităţii medicale, cât şi pacienţilor.

„Intervenţia laparoscopică ne acordă multe avantaje, este o invazie minimă, cu o traumă a ţesuturilor minoră, spitalizare mică. Noi ne dorim foarte tare să ne desprindem, suntem la început de drum cu acest tip modern de intervenţie, care este viitorul chirurgiei. Mai avem nevoie încă de ajutor, deşi din punct de vedere tehnic avem cam tot ce ne trebuie, CJ Olt achiziţionând o linie laparoscopică nouă. Acum facem intervenţii de primă etapă, urmând ca să mai achiziţionăm aparatură suplimentară acestui tip de intervenţii. Ne bucurăm că am reuşit să facem un pas mic. Este o perspectivă pe care ne propunem să o dezvoltăm. Mulţumim doctorului Vasile de la Craiova, care ne-a ajutat. Noi nu am îndrăznit să facem niciodată o astfel de intervenţie fără să avem lângă noi doctori cu mai multă experienţă, pentru că presupune o altă abordare. Am avut tot timpul un chirurg mai experimentat între noi, care a făcut laparoscopie mai avansată, aşa cum ar fi doctorul Chiriac. Ne dorim să punem bazele mai serios acestui tip de chirurgie care aduce reale beneficii din punct de vedere al eficientizării şi diversificării serviciilor medicale şi avantaje pentru pacienţi”,
a spus Daniela Ilie.

Ginecologul Adela Manta a precizat că niciodată medicii slătineni nu au abordat intervenţii care să pună în pericol siguranţa pacientei.

„Am văzut acest tip de chirurgie la Spitalul Niguarda, unde am avut ocazia să mergem. La acest moment, recunoştem şi acordăm superioritate clincii din Craiova, pentru că noi lucrăm, momentan, doar pe cazuri selecţionate. Nivelul nostru la intervenţie laparoscop nu se ridică la cel din clinicile universitare. Noi suntem conştienţi, deşi avem competenţe în laparoscopie, de eventualele complicaţii care pot să apară şi care pot pune siguranţa pacientei în dificultate. Vorbim aici de complicaţii vasculare. Ne străduim foarte mult, suntem interesaţi şi vom evolua, dar în acest moment cazurile sunt selecţionate”,
a spus medicul de la SJU Slatina, Adela Manta.

Medicii slătineni, noi deplasări la Niguarda


Prezenţa medicului italian la Slatina se datorează colaborării pe care SJU Slatina o are de mai bine de nouă ani cu Spitalul Niguarda din Milano.

Managerul SJU Slatina, Cătălin Rotea, a precizat că schimbul de experienţă va continua.
 
„Sunt bucuros că această colaborare, care a început cu Spitalul Niguarda acum nouă ani, va continua. Evident ea se datorează în exclusivitate companiei Pirelli, care ne arată în fiecare zi ceea ce însemană responsabilitatea socială. Profit de această ocazie să le mulţumesc. A fost o operaţie pe linie de ginecologie, dar schimbul de intervenţii va continua pe Chirurgie, cât şi Ortopedie. Medicii noştri vor învăţa tehnici noi cu ajutorul doctorilor italieni. Vor fi în cotninuare deplasări în Italia. Scopul final al acestor deplasări este creşterea calităţii serviciilor medicale. Evident, acţiunea de joi se înscrie în dorinţa de diversificare a serviciilor medicale, scopul nostru este să creştem gradul de adresabilitate faţă de pacienţi, iar oltenii să vină să se trateze la Slatina şi nu în alte oraşe”, a spus Rotea.