Am trecut prin Constanţa. Şi m-am oprit să o văd. Mi-am spus: hai să văd şi eu de ce e reales, de trei sau patru mandate consecutiv, nu ştiu exact, cu peste 60 la sută, fie criză sau nu, Radu Mazăre, primar. Am bătut, aşadar, din pură curiozitate, Constanţa în lung şi-n lat. Din centru şi până la ambele ieşiri din oraş. E, într-adevăr, mare. Aşa mi s-a părut… Mare şi aglomerată, fără să pot distinge dacă marea de oameni întâlnită la tot pasul erau doar constănţeni sau şi turişti. Eram la mijlocul lui august, în plin sezon estival…
O metropolă, ar spune unii. Un oraş mai mare decât Slatina noastră, zic eu, dar cu vizibile şi semnificative diferenţe pe care,cine a trecut prin Constanţa lui Radu Mazăre, numai dacă e cârcotaş nu le recunoaşte, raportate la Slatina lui Darius Vâlcov, Slatina noastră. Am văzut puţine, foarte puţine blocuri reabilitate şi doar câteva, pe străduţe proaspăt asfaltate, toate în buricul târgului. Nu am putut să nu fac diferenţa între faţadele bătrânei doamne consacrate de la malul mării şi cele ale tinerei noastre, mult, mult mai cochete şi mult, mult mai îngrijite! Am încercat să găsesc fântânile noastre arteziene, mult cârcotite şi cu excepţia a trei mostre, incomparabile cu ale noastre, am zărit doar ţâşnitorile vechi, modele remaniate ale apusei epoci de aur. Am mai căutat peisajul floral al Slatinei noastre şi nici pe acesta nu l-am zărit, nicăieri. Câteva ronduri, pe ici, pe acolo, cu pansele ofilite dacă nu erau călcate de cauciucurile limuzinelor parcate pe trotuarele blocate trecătorilor şi imposibil de circulat. M-a dus gândul la balamucul introducerii parcărilor noastre cu plată şi mi-aş fi dorit alături câţiva slătineni care să vadă şi să recunoască diferenţa. Era dezolant, impracticabil, inestetic şi periculos pentru că nu vedeai din ce direcţie poare să apară o altă maşină. Doar numărul mare, foarte mare al autoturismelor de lux existente în Constanţa ar fi putut trezi, oarecum, orgoliul slătinenilor noştri care ar fi exclamat, involuntar: e criză?! Am văzut şi parcul acvatic, mult râvnit şi de noi. Ştiind proiectul nostru, nu vom fi invidioşi pe constănţeni. Ne-am plâns că străzile noastre sunt înguste, ridate, tocate, mâncate de gropi şi bordurile de proastă calitate. La noi „e parfum”, faţă de cele ale constănţenilor, pentru care, a fi pieton printre bolizi parcaţi până în buza scării sau şoferi printre gropile străzilor, mult mai înguste decât ale noastre, mai ales la periferia oraşului, e o veritabilă aventură.
Probabil mă veţi acuza de parteneriat cu primarul. O puteţi face, eronat, însă, sau rău intenţionat. Cine a trecut totuşi prin Constanţa şi a luat seamă la oraş va recunoaşte diferenţa. Îmi place la mare, duc dorul ei an de an, dar nu aş da niciodată Slatina mea pe Contanţa. A noastră zâmbeşte, îşi schimbă look-ul an de an, a lor e tristă, posomorâtă, îmbâcsită şi cenuşie în bătaia razelor de soare şi a brizei marine pentru care noi muncim un an întreg şi punem de-o parte în speranţa revederii. Mă mai gândesc că noi nu avem nici primar sultan, nici prinţ, nici şeic… Ce bine!
Avem Slatina noastră, mult schimbată, tot mai cochetă, mai îndrăzneaţă, care poate concura şi chiar bate multe oraşe din ţară cu pretenţii sofisticate, de cele mai multe ori, atât! Oraşul pe care nu l-aş da la schimb, nici pentru briza mării, nici pentru răcoarea muntelui. Doar o dată pe an, câteva zile, după care mi se face dor de acasă. Pentru mine, acasă înseamnă Slatina, tot mai vie şi mai frumoasă. Slatina văzută prin comparaţie deloc politică! Doar puţin, foarte puţin din prisma edilului gospodar care lasă ceva real şi trainic în urma lui. Restul e răutate! Şi e păcat!
