Aşa s-au născut „oamenii de presă” şi politicienii… Au început cu idealuri care treptat s-au transformat în frustrări: „acela are, eu de ce nu am?”. Şi când frustrările n-au mai putut fi suportate, şi-au pus preţul. Nu sunt vizibile doar eticheta şi codul de bare. În rest ştim cu toţii cât valorează, care le e preţul. Majoritatea dintre ei nu valorează nici cât o ceapă degerată! Dar sunt şefi… Ne mirăm ipocrit zi de zi şi ne întrebăm cum de s-a ajuns aici. Deşi ştim cu toţii că, sub masca unor veritabili strategi, se ascund parveniţi ce ţes plase de minciuni sub masca respectabilităţii. Acuzele îi jignesc doar pentru că ştiu că sunt adevărate, nu le place ca alţii să le vadă adevărata faţă, asta însemnând că nu şi-au jucat bine rolul. Totul începe de la falsa inducere a convingerii că fiecare dintre ei este cel mai cinstit, cel mai intransigent şi că în fiecare din el zace nedescoperit un justiţiar nemilos. Asta până când li se oferă ocazia, funcţie de interesul personal sau comanda de partid pe care n-o pot refuza şi atunci i se dă intransigentului una-n cap! Să adoarmă sau „să moară”… după caz. Business is business. Point of no return, în care cei ce mai opun rezistenţă nu se adaptează „omului nou”. În cel mai fericit caz sunt izolaţi, etichetaţi drept fraieri şi ciomăgiţi cu vorbe grele la comanda partidului de învăţăceii unui „Ştefan Gheorghiu” omni-prezent şi imperios necesar unui „om mare”. Şcoala de corecţie şi reeducare pentru cei care nu vor să-şi bage minţile-n cap…
Că iac-aşa se joacă imaginea, funcţia, interesul ori mandatul… Şi la stânga şi la dreapta! Dacă le spui că tot ce se conturează azi în politică este urmaşul PCR este ca şi când i-ai înjurat de mamă. Multiple ramificaţii, aripi tinere şi frânte, derivaţii, aripi rupte, dezlipiri, reorganizări, unificări, absorbţii, fuziuni, mişcări, grupări, alianţe, uniuni, găşti, grupuri, haite, cete. Să le luăm pe rând… Partidele istorice, PNŢCD şi PNL. Dintre acestea două, PNL, deşi se pretinde urmaşul unui partid glorios, a ajuns o damă de companie (ca să nu spun o prostituată politică) gata să se terfelească, pentru un os de ros, cu oricine o fi, oriunde. Alături de PC şi UDMR ar putea forma o alianţă cu Crucea de piatră, simbol electoral, felinarul roşu şi lista de preţuri. Despre PNŢCD, ca despre morţi… numai de bine. Avem două categorii de partide: unele parlamentare, altele nu. În prima categorie găsim PSD, PDL, PNL, PC, UDMR. Din a doua fac parte UNPR, PP-DD, PNŢCD, PNG, PRM, PIN, FC, PV, PER, UPSC şi mai sunt… A început să vă doară capul?! Dacă nu, să mergem mai departe… La început, adică anul 1 după 1989, măi dragă, aveam FSN-ul. Şi acesta colcăia de foşti… Foşti securişti, foşti comunişti, foşti miliţieni. La scurt timp FSN a devenit partid politic cu rol principal în alegeri. Din FSN a apărut FDSN-mixtura PDSR, plus PSDR plus PUR care în final a ajuns PSD. Tot din FSN a apărut şi PD, care împreună cu aripa frântă PLD din PNL s-a transformat în PDL. PC a fost „PUR” în coaliţia cu PSD, soluţia imorală în Alianţa DA, condus de un fost dovedit şi atestat comunist, aşa că nu mai e dubiu despre ce ideologie şi culoare politică are. Despre UDMR nu se poate spune că provine din fostul FSN, dar ăştia pentru a spune bani în ungureşte şi din dorinţa de a vedea roşu, alb şi verde pe clădirile statale, în locul tricolorului, sunt gata să se dea cu oricine. Concluzia: din cinci partide cu reprezentare în Parlament, trei sunt derivate din PCR, iar celelalte două dansează la toate mesele. Scârba începe abia când vezi că fiecare pretinde, după ce se mută, că el a rămas acelaşi individ, dar partidul e acela care s-a schimbat şi-şi dă seama acum că el, de fapt, se potriveşte altui partid, de unde va pleca în viitor, din aceleaşi „motive”: pentru că aşa-i dictează interesul personal! Ca românul, imparţial cu toate partidele. Iaca aşa se joacă gloata, când la stânga, când la dreapta… iaca, iac-aşa! Cu bine!
