Am ajuns acasă. Am deschis televizorul. M-am crucit. Fug repede la calculator. Îl deschid şi pe-acesta. Vreau să mă dumiresc: îmi joacă ori ba televizorul feste… Uau! E forfotă mare la Capitală… şi meci de meci! Joacă popularii cu socialiştii. Se joacă tare şi pe bune. Mă transfer din Palatul Parlamentului pe Naţional Arena. Mi-a stat inima. Rareori văd negru în faţa ochilor. Şi, totuşi, se întâmplă… Deci… nu se poate! Ba se poate! Văd la tribuna VIP tot soiul de personaje. O văd pe rapid refăcuta Firea. Îl văd şi pe Toma. Şi pe Hrebe. Butonează telefonul şi unduie pe muzică. Uite-l şi pe Roşca Stănescu… Şi pe Ghiţă cu RTV-ul lui cu tot. Aha… Iată şi Varanul! Numai lume… bună! Da nu-i văd pe-ai noştri. Sunt ei, pe undeva, prin hărmălaia aia. Apar conducătorii… începe defilarea. Cu prompterele înainte se prezintă vedetele… USL Călăraşi şi îl văd pe Steriu cap de linie… USL Ilfov şi iar îmi stă inima: e Roberta Anastase?! Nu, e doar Gabi Firea, senatoarea… Na, că mutară cadrul… să vedem, o foaie mare care se mişcă… Scrie pe ea „UNPR, la bine şi la greu alături de USL. Învingem împreună!”.
Da, aşa a fost şi cu PDL… Hopa… Apar ai noştri! Pe prompterul autohton scrie roşu pe alb OLT şi atât! E corect… Cap de trenuleţ, Dan Şova. După el, voioşi, în ordinea asta, Florin Iordache, Mişu Niţă, Bulă, Bobeş, Moţ şi se duce dracu imaginea… schimbară retevişti lui Ghiţă iar carul. Oftez… Sunt dezamăgită! Eu voiam să-i văd pe Darius, pe Daniel, pe Andrei, „erste classe”… Oftez şi… îmi trece! Că sunt captivată… Mă repliez şi contui să privesc la România spectrală. Îmi dau seama că m-am înşelat şi că povestea zilei de azi nu este patronul romanes al unuia din standurile de flori de pe bulevard care a oferit ochilor mei obosiţi un spectacol de zile mari: pensat, cu pantalonii bej ţipând pe dânsul, ghetuţe fine, eşarfă şi tuns asimetric, asezonat cu manichiură cu lac pe unghii. M-am întrebat, preţ de câteva secunde, dacă nu cumva e înţolit aşa pentru Bucureşti… Nici nu mai are importanţă dacă a fost şi el să vadă Arena sau Palatul Parlamentului… Şi când mă gândeam că oameni din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii se întrebau ieri: „Cum o fi azi în România?!”.
Minunat! E în vogă pasul de pelerin sau „u son le nej dantan”. Poate nu ştiţi toţi ce înseamnă pasul de pelerin… că nu-i obligatoriu! Nici eu n-am ştiut până nu m-a deşteptat cineva… Aşadar, pasul de pelerin era o modalitate ingenioasă prin care credincioşii se deplasau la punctul final al pelerinajului lor. Deplasarea în pas de pelerin se făcea prin executarea a doi paşi înainte, urmaţi de un pas înapoi şi o închinare. Şi tot aşa, doi paşi înainte, unul înapoi, prăvălire cu fruntea în ţărână, doi în faţă, unul în spate, prăvălirea…
Vi se pare cunoscut, nu-i aşa?! Are şi de ce… E pasul celor care azi sunt unde sunt şi mâine fi vor aleşii poporului!
Impotant de reţinut e atât: s-a dat startul revoluţiei bunului simţ! A făcut-o Antonescu cu Jiji şi ea s-a propagat în întreaga Uniune, de la centru până în teritoriu. La noi, revoluţia asta începe cu Niţă şi Bărbulescu şi se încheie cu imunitatea unora. Aşa-i în politică, ca în viaţă. Trebuie să-l înşeli pe Darius cu Daniel şi… e suficient! Mi-aduc aminte de Jiji… „da, cine e, domn’e, Nichita Stănescu, ăsta? A adus mai mulţi bani decât mine în România?”. În ce ne priveşte, avem şi noi, „Jiji-ştii” noştri. Dar, despre ei, în campanie. Că de-aia e campanie electorală, să afle poporul pe cine pune ştampila, în cunoştinţă de cauză… Când o pune el… Bătrânii se pot duce la cele sfinte, liniştiţi! În mod oficial, în premieră în aceste alegeri, mafia, în toată splendoarea ei, se etalează în colegii, vrea cu disperare imunitate şi va intra, cu siguranţă, în Parlamentul României! Voiculescu, Boureanu, Sorin Roşca Stănescu, Ghiţă, Becali şi lista e lungă, să te etalezi după 23 de ani de la Revoluţie, asta da aroganţă!
