Pericol în trafic, pe drumurile din Olt. Un şofer băut, iar altul fără permis, la Corbu şi Dobrosloveni

Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, a fost depistat conducând cu o alcoolemie de 1,10 mg/l, în localitatea Corbu. De asemenea, în timpul acţiunilor desfăşurate, poliţiştii olteni au depistat, în Dobrosloveni, un bărbat aflat la volan, deşi nu avea permis de conducere. 

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Potcoava au oprit pentru control, în comuna Corbu, pe data de 31 iulie, ora 14.00, un autoturism condus de către un bărbat de 37 de ani, din localitate.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt”, transmite IPJ Olt. 


De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Caracal au oprit, în aceeaşi zi, pentru control, pe strada A.I. Cuza, din comuna Dobrosloveni, un autoturism condus de către un tânăr de 30 de ani, din municipiul Caracal.  În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că tânărul nu deține permis de conducere.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.