Un cățel aflat într-o situație critică a fost salvat, luni, de pompierii Detașamentului Slatina, în zona barajului Slătioara. Animalul căzuse într-un canal de aducțiune dezafectat, iar intervenția a fost una dificilă, desfășurată în condiții care au necesitat echipamente speciale și o bună coordonare.
- Cameră video pentru localizarea animalului
Pentru a stabili cu exactitate locul în care se afla cățelul, salvatorii au folosit o cameră video specială, destinată inspecției conductelor. Cu ajutorul acesteia, pompierii au reușit să identifice poziția exactă a animalului, blocat în interiorul unei conducte cu diametrul de aproximativ un metru.
După ce zona a fost analizată, echipa de intervenție a început operațiunea de salvare cu sprijinul unei autospeciale complexe pentru intervenție și descarcerare. Unul dintre pompieri a fost coborât în canal, spațiul strâmt și întunecat făcând ca întreaga misiune să fie extrem de delicată. Cu toate acestea, salvatorul a reușit să ajungă la cățel și să îl aducă la suprafață, în siguranță.
- Fiecare viață contează
Reprezentanții ISU Olt au transmis, în urma intervenției, că aceasta este o dovadă clară a angajamentului echipelor de salvatori față de viață, indiferent de forma în care aceasta se prezintă.
„O intervenție reușită, care demonstrează încă o dată că fiecare viață contează”, au subliniat aceștia.
Cățelul a fost preluat de către persoane din zonă și se află în afara oricărui pericol.