Un tânăr, care vindea cocaină şi ketamină, în Olt, arestat preventiv pentru trafic de droguri de mare risc

Un tânăr, în vârstă de 27 de ani, a fost reţinut, iar ulterior arestat preventiv, pentru trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată. Acesta vindea cocaină, precum şi ketamină în amestec cu cocaină, obținând 500 de lei, la fiecare tranzacție.


Potrivit procurorilor, din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în perioada aprilie – mai 2025, persoana în cauză ar fi procurat și vândut, în mod repetat, în județul Olt, diferite cantități de cocaină, precum și ketamină în amestec cu cocaină, obținând 500 de lei, la fiecare tranzacție.

Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate cantitățile de substanțe interzise tranzacționate.

La data de 24 iulie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Olt au dispus reținerea persoanei de 27 de ani.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Olt cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile”, transmite IPJ Olt.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt.