CSM Slatina, meci cu Oltul Curtişoara în ultima partidă de verificare a verii

CSM Slatina susţine sâmbătă, 26 iulie, de la ora 10.00, în cadrul Complexului Sportiv „1 Mai”, ultimul joc de pregătire înaintea debutului Ligii a II-a. Oltul Curtişoara, formaţie ce activează în Liga a III-a, este partenera de joc a grupării pregătite de Claudiu Niculescu.

După încheierea stagiului pregătirii centralizate de la Bansko, în care a susţinut patru jocuri de pregătire, CSM Slatina intră în linie dreaptă cu pregătirea noului sezon al Ligii a II-a.

Sâmbătă, 26 iulie, de la ora 10.00, în cadrul unui ultim test, gruparea pregătită de Claudiu Niculescu va întâlni, pe teren propriu, divizionara a treia, Oltul Curtişoara.

Startul Ligii a II-a, sezonul 2025/2026 se va da în acest weekend. CSM Slatina va debuta pe teren propriu cu nou-promovata Gloria Bistriţa. Partida este programată sâmbătă, 2 august, de la ora 11.00, pe Stadionul „1 Mai”.