Ţintarul noului sezon al Ligii a II-a va fi stabilit marţi, 22 iulie

CSM Slatina îşi va afla marţi, 22 iulie, programul în noul sezon al Ligii a II-a, care va începe pe data de 2 august. Cele 22 de echipe vor evolua în sezonul regular, doar meciuri tur, urmând ca primele şase să joace în play-off, iar restul echipelor, împărţite în două grupe, în play-out.

Marți, 22 iulie, la sediul Federației Române de Fotbal va avea loc, de la ora 14:00, tragerea la sorți a  programului sezonului regular din Liga 2 Casa Pariurilor, ediția 2025-2026.

Competiţia Liga 2 Casa Pariurilor se va disputa în două faze după cum urmează:

 -        prima fază a competiţiei va consta într-un sezon regular la care vor participa toate cele 22 de echipe şi în care vor juca fiecare cu fiecare o singură dată, cu un total de 21 etape;

-        a doua fază a competiţiei va consta într-un play-off şi două grupe de play-out în care echipele vor fi repartizate pe baza clasamentului final al sezonului regular şi în care vor intra cu toate punctele acumulate până atunci.

În play-off vor participa primele şase clasate, iar partidele se vor juca tur-retur, rezultând astfel încă 10 meciuri pentru fiecare formație. La finalul play-off-ului, primele două clasate vor promova direct în Superligă, în timp ce ocupantele locurilor 3 și 4 vor disputa un meci de baraj cu locurile 8 și 7 din play-out-ul primei divizii după următoarea schemă:

 Locul 3 din Liga 2 contra locului 8 din play-out-ul SuperLigii;

Locul 4 din Liga 2 contra locului 7 din play-out-ul SuperLigii.

În play-out vor participa celelalte 16 echipe rămase, împărţite în două grupe, A şi B, cu câte opt echipe fiecare. În grupa A vor evolua echipele clasate la finalul sezonului regular pe locurile 7, 10, 11, 14, 15, 18, 19 și 22, iar în grupa B vor evolua echipele de pe locurile 8, 9, 12, 13, 16, 17, 20 și 21.

Participantele din fiecare grupă vor juca între ele o singură dată, rezultând un program de şapte etape şi șapte meciuri pentru fiecare echipă.

Din fiecare grupă a play-out-ului vor retrograda direct echipele clasate pe locurile 7 şi 8, în timp ce ocupantele locului 6 din fiecare grupă vor juca un meci de baraj în dublă manşă pentru menţinerea în Liga 2. Echipa gazdă din manşa tur a barajului va fi echipa din grupa A.

„Dacă se retrag echipe în timpul sezonului regular, numărul de retrogradate se va micșora corespunzător, însă împărțirea în cele două grupe se va face în același mod, luând în considerare locurile echipelor retrase ca fiind ultimele”, transmite FRF.

Noul sezon al eșalonului secund va debuta pe data de 2 august 2025. Sezonul regular se va încheia pe 14 martie 2026, urmând ca play-off-ul și cele două grupe de play-out să debuteze pe 21 martie 2026. Pentru formațiile din play-out, sezonul se va încheia pe 9 mai, iar cluburile din play-off vor termina o săptămână mai târziu, pe 16 mai.