Primăria Slatina organizează, marţi, de la ora 14.00, concurs pentru postul de şef al Poliţiei Locale. Surse din apropierea primarului Mario De Mezzo susţin că lucrurile sunt deja aranjate ca această funcţie să fie ocupată de Cristi Rădoi, fost adjunct al IPJ Olt şi pensionar special.
Până la finalul anului, Rădoi va mai putea să cumuleze pensia specială cu salariul de şef al Poliţiei Locale Slatina. Aceleaşi surse susţin că fostul poliţist speră că legea prin care pensionarii nu mai pot lua şi salariu de la stat va fi modificată, până la 31 decembrie 2025.
Mai mult, el ar avea o promisiune de la primarul Mario De Mezzo că Serviciul Poliţie Locală va fi din nou reorganizat şi va redeveni Direcţie, iar Cristi Rădoi va fi director.
Rădoi a fost poliţist din 1993, iar din 2013 lucra în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, anterior activând şi în cadrul Serviciului Poliţie Rutieră Olt. Din martie 2020 şi până în 2022, el a ocupat funcţia de adjunct al IPJ Olt. Ulterior, pentru o scurtă perioadă Rădoi a fost numit în conducerea Direcţiei Ordine Publică, din cadrul IGPR.
După ce a ieşit la pensie din Poliţie, Ionică-Cristinel Rădoi a îmbrăţişat activitatea de politician, intrând în rândurile PNL. În decembrie 2024, el a candidat fără succes la un mandat de deputat.
Anterior, el a ocupat funcţia de şef al cabinetului primarului, imediat după instalarea administraţiei PNL la Primăria Slatina.