Primăria Caracal anunță că lucrările de reabilitare termică la Grădinița „Dumbrava Minunată” din cartierul Bold sunt aproape de final, urmând să se încheie înainte de termen, cu scopul de a reduce costurile și a crește confortul.
Primarul Ion Doldurea și viceprimarul Lari Pătran au mers în cartierul Bold pentru a verifica stadiul lucrărilor de la Grădinița „Dumbrava Minunată”, unde se desfășoară un proiect de reabilitare termică a clădirii.
Investiția urmărește creșterea eficienței energetice, reducerea cheltuielilor de întreținere și asigurarea unui mediu mai confortabil pentru copii și personalul grădiniței.
Conform estimărilor făcute în urma vizitei pe șantier, lucrările ar putea fi finalizate până la sfârșitul acestui an, mai devreme decât termenul stabilit prin contract.
Primăria Municipiului Caracal consideră acest proiect parte dintr-un efort mai amplu de modernizare a unităților de învățământ și de transformare a orașului într-o comunitate mai curată și mai eficientă energetic.
„În urma evaluărilor la fața locului, estimăm că lucrările se vor încheia la finele acestui an, mai devreme decât termenul prevăzut prin contract.
Este încă un demers asumat de Primăria Municipiului Caracal pentru îmbunătățirea condițiilor din unitățile de învățământ din orașul nostru, pentru transformarea localității într-un un oraș mai verde și mai prietenos cu mediul”, transmite municipalitatea.