Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, va fi liberată condiționat din Penitenciarul Târgșor, a decis definitiv Tribunalul Prahova. Magistraţii au respins contestaţia DNA, iar decizia este definitivă. Udrea se afla în detenţie ca urmare a condamnării de şase ani, primită în Dosarul Gala Bute.
Elena Udrea urmează să fie eliberată de la Penitenciarul Târgșor, însă acest lucru va mai dura, poate chiar până la două ore, pentru că sunt câteva formlalităţi de făcut. În primul rând, decizia Instanţei, care este una definitivă, trebuie să fie comunicată oficial celor de la penitenciar, ca mai apoi să se întocmească documentele prin care se va dispune eliberarea fostului ministru.
Udrea a afirmat în fața judecătorilor că, dacă ar trebui să organizeze în prezent Gala Bute, nu ar mai face-o: „Am stat departe de copil 4 ani. Da, și-a făcut efectul pedeapsa! Nu aş mai face ceea ce am făcut atunci cu mândrie”.
Ea a acuzat condițiile de detenție: 90 de persoane la 3 toalete, 4 dușuri.
Elena Udrea a mai spus că nu-și mai dorește să dețină vreo funcție publică și că riscul de a recidiva este „minim”.
Fostul ministru se află în Penitenciarul Târgşor din iunie 2022, după extrădarea din Bulgaria, arată g4media.ro.
În acest dosar, Elena Udrea este acuzată că a coordonat un sistem prin care persoane apropiate ei au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de Ministerul Turismului, pe care îl conducea.
Anchetatorii spuneau că sumele obţinute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie al Organizaţiei Bucureşti a PDL sau al fostului şef al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja.
Udrea mai este acuzată că a determinat funcţionari din Ministerul Turismului să îşi încalce atribuţiile cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la gala unde a boxat Lucian Bute.