Accident la Bobiceşti: Un biciclist în vârstă de 12 ani a murit după ce a fost acroșat de un autoturism

Un copil în vârstă de 12 a murit, marţi după-amiază, după ce a fost lovit de un autoturism, în timp ce mergea cu bicicleta.


Potrivit IPJ Olt, accidentul rutier s-a produs pe Drumul Județean 644, la intrare în satul Comănești din comuna Bobiceşti.

Oamenii legii au stabilit că un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 61 de ani, din municipiul Slatina, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, a acroșat un biciclist, respectiv un minor, din comuna Bobicești.

Din nefericire minorul a decedat la Spitalul Județean de Urgență Slatina. 

„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, transmite IPJ Olt.