Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Corabia desfășoară căutări pentru găsirea unei femei în vârstă de 45 de ani, care a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit. Oamenii legii solicită sprijinul cetățenilor pentru a obține informații care ar putea conduce la depistarea acesteia.
La data de 7 aprilie 2026, în jurul orei 20:10, polițiștii au fost sesizați de un bărbat cu privire la dispariția soției sale, Bandoi Georgeta Octavia. Femeia a plecat de la domiciliul său din comuna Grojdibodu, județul Olt, iar de atunci nu a mai revenit și nici nu a mai putut fi contactată.
Potrivit semnalmentelor transmise de autorități, femeia are o înălțime de aproximativ 1,65 metri, cântărește în jur de 60 de kilograme, are ochi albaștri, păr roșcat de lungime medie și ten deschis, fără semne particulare.
În momentul dispariției, aceasta purta o jachetă multicoloră, pantaloni roșii și pantofi sport de culoare albă.
Polițiștii continuă verificările în vederea găsirii femeii și fac apel la cetățeni: orice persoană care deține informații ce pot ajuta la identificarea acesteia este rugată să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.