Reîncepe reabilitarea Blocului Medical al Spitalului Slatina. Manager: Stadiul de execuţie a lucrărilor este de 50 la sută

Lucrările de reabilitare de la Pavilionul Medicală al Spitalului Slatina vor fi reluate, în acest an, după ce au fost sistate în perioada pandemiei.


Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, Angela Nicolae, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că stadiul de execuţie a lucrărilor este la 50%.

„Pavilionul Medicală beneficiază de un proiect de investiţii în valoare de aproximativ 8 milioane de lei, cu finanţare din bugetul judeţului Olt. Proiectul este în derulare, iar stadiul de execuţie a lucrărilor este de 50%. Au fost finalizate etajele patru şi cinci, urmând 3, 2, 1 şi parter, plus montarea unui lift exterior. Această clădire a suferit cel mai mult, în perioada pandemiei, dacă putem spune aşa. Lucrările au fost stopate complet, nu s-a lucrat deloc în cei doi ani, pentru că aşa cum bine ştiţi, în acea clădire am relocat Secţia de Boli Infecţioase şi acolo au fost trataţi, în primele trei valuri, pacienţii COVID. Ulterior, în valul patru, le-am alocat şi întreg Pavilionul Infecţioase. Deci, în mod obiectiv, chiar nu s-au putut desfăşura lucrări de reabilitare sau modernizare”, a precizat Angela Nicolae.

Ea a adăugat că acest pavilion va beneficia şi de o a doua investiţie.

„Primul proiect vizează reabilitarea şi modernizarea interioară, iar al doilea proiect de investiţie, care sperăm să fie aprobat, vizează creşterea eficienţei energetice la Spitalul Slatina, Pavilionul Medicală, prin PNRR. Sperăm să fie şi aprobat”, a mai spus managerul spitalului.

Angela Nicolae a mai precizat că investiţie este în termenul de execuţie.

„Aşteptăm constructorul pentru că ordinul de începere a fost emis. După cum ştiţi, ne confruntăm cu o creştere a preţurilor materialelor de construcţii şi am fost înştiinţaţi de către constructor că au probleme cu furnizorii, că nu se mai menţin preţurile ofertate. Sunt în organizare de şantier, noi îi aşteptăm, ei sunt în termenul de execuţie, mai au la dispoziţie 19 luni”, a conchis ea.