Peste 23.000 de olteni sunt dependenţi de insulină. Noile tratamente pentru controlul glicemiei se fac doar o dată pe săptămână

29.011 olteni cu diabet se află în evidenţele medicilor, dintre aceştia 23.430 sunt insulino dependenţi. Tratamentele de ultimă generaţie îi ajută pe diabetici să-şi ţină glicemia sub control, dar să scadă şi în greutate. Îmbucurător este că pacienţii se injectează doar o dată pe săptămână.

Maria Ancuţa are 62 de ani şi este din Strejeşti. Are diabet şi se confruntă şi cu obezitatea, de foarte multe ori cele două afecţiuni venind la pachet.
De o jumătate de an, medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina i-au prescris femeii tratamente de ultimă generaţie.

Olteanca spune că a reuşit să slăbească în cele şase luni de când ia Trulicity aproape 20 de kilograme, iar glicemia ei este sub control. Se bucură că se injectează doar o dată pe săptămână.

„Aveam 90 de kilograme, acum dacă mai am 70. Medicii de la Spitalul Slatina mi-au dat reţetă pentru diabet, sunt tratamente noi. Mă simt mult mai bine şi am reuşit să slăbesc aproape 20 de kilograme. Îmi fac o singură injecţie pe săptămână”,
a spus Maria Ancuţa, care se află internată pe Secţia de Diabet a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.

Tratamentul este disponibil sub formă de stilouri injectoare, pe care pacienţii şi le fac o dată pe săptămână. Substanţa activă din acest tratament de ultimă generaţie este dulaglutida, care acţionează pe suprafaţa celulelor din plancreas pe care le stimulează să elibereze insulina.

Aceste tratamente sunt prescrise de diabetologii slătineni din toamna anului trecut, însă medicul de la Spitalul Slatina, Diana Stuparu, nu a putut preciza câţi pacienţi beneficiază gratuit de medicamentele de ultimă generaţie.