Numărul pacienţilor cu tromboembolism pulmonar, în creştere. Cardiologii slătineni spun că boala apare şi la tineri

Cardiologii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina spun că numărul pacienţilor diagnosticaţi cu trombembolism pulmonar a crescut în ultimul an. Boala, care apare după ce cheagul se desprinde din vena în care s-a format şi înfundă una dintre arterele pulmonare, poate fi fatală.

Şeful Secţiei de Cardiologie de la Spitalul Slatina, medicul Mircea Andriţoiu, a precizat că inclusiv tinerii cu vârsta sunt 30 de ani sunt afectaţi de această boală gravă.

„În acest an au fost foarte multe cazuri de tromboembolism pulmonar, comparativ cu 2018. Sunt afectaţi oameni de toate vârstele, chiar şi tineri, adică au sub 30 de ani şi fac tromboembolism pulmonar. La tineri, evoluaţia este mai bună, răspund mai bine la tratament. La pacienţii de vârstă medie şi înaintată răspunsul nu este la fel de bun. Dacă se asociază şi cu obezitate, cu boli hepatice, pulmonare, evoluţia este dramatică. Sunt mai multe cauze: obezitatea, trombozele venoase neîngrijite, sindroamele post trombotice. Sunt pacienţi care au avut tromboflebită, dar nu s-au tratat corect şi fac recidivă, cheagul pleacă din membrul inferior şi se opreşe în plămân. Tromboembolismul pulmonar dă mortalitate crescută”,
a spus medicul Mircea Andriţoiu. 

Pacienţii sunt diagnosticaţi cu ajutorul computerului tomograf şi sunt trataţi la Spitalul Slatina.

„Avem avantajul că la Spitalul Slatina, dacă facem comparaţie cu unităţile medicale din alte judeţe, chiar şi Craiova, tomograful funcţionează tot timpul. Nu au fost probleme. Tomografia este examenul paraclinic care stabileşte diagnosticul de tromboembolism, celelalte doar îl sugerează. Fără tomografie, nu am avea un diagnostic de certitudine şi nu am avea tratament sigur. Tromboembolismul pulmonar se tratează aici, nu transferăm pacienţii”, a adăugat doctorul Andriţoiu. 

Cardiologul slătinean a mai precizat că în tromboembolismul pulmonar, cea mai frecventă cauză este tromboza venoasă a membrelor inferioare, tromboza din micul bazin după intervenţii chirurgicale, pe vezica urinară, aparatul genital.

„Toţi pacienţii care suferă intervenţii chirugicale complexe au nevoie neapărat de tratament anticoagulant. Totodată, în momentul în care a apărut o tromboflebită la domiciliu, recomand bolnavilor să se prezinte imediat la UPU.  Cu cât ajung mai repede, cu atât riscul de deces scade”,
a conchis cardiologul slătinean.