Ministerul Sănătății avertizează despre consumul preventiv de iod, ce poate provoca afecţiuni ale tiroidei: „În caz de incident nuclear se administrează doar în primele ore și va fi distribuit în cel mai scurt timp de autorități”

Ministerul Sănătății a transmis, vineri, un anunț despre consumul preventiv de iod, explicând populației că acest lucru le poate afecta glanda tiroidă.

În caz de incident nuclear, iodul se administrează doar în primele ore, iar acesta va fi distribuit în cel mai scurt timp de autoritățile medicale locale, transmite Ministerul Sănătății.

Producerea și stocarea iodului sunt asigurate de către SC Antibiotice SA și Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, mai spune ministerul.

„În caz de urgență datorată unui posibil incident nuclear, administrarea comprimatelor de Iodură de Potasiu se face doar în primele ore, iar Ministerul Sănătății organizează asigurarea stocurilor, conform recomandărilor Institutului Național de Sănătate Publică (…) În caz de nevoie, acest produs va fi distribuit în cel mai scurt timp populației de către autoritățile de sănătate publică din fiecare județ”,
se arată în comunicat, citat de g4media.ro.