Manager nou, la Spitalul Caracal. Economistul Marian Mitran va asigura interimatul

Economistul Marian Mitran este noul manager al Spitalului Municipal Caracal. Acesta a înlocuit-o pe Daniela Buiculescu şi va asigura interimatul pentru următoarele şase luni.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Caracal, medicul Cristina Zâmbrea, a precizat că economistul Marian Mitran şi-a preluat mandatul pe 9 ianuarie.

„Economistul Marian Mitran este noul manager al spitalului, el şi-a preluat mandatul pe 9 ianuarie. Acesta va asigura interimatul pentru următoarele şase luni”, a spus medicul Cristina Zâmbrea.

Din echipa managerială mai fac parte: Cristina Zâmbrea, director medical, Daniela Duiu, director financiar contabil, iar director de îngrijiri medicale este Cornel Georoceanu, acesta îndeplinind această funcţie şi înainte.