Ciocan: „La spitale, în februarie, sumele pentru servicii sunt la acelaşi nivel cu creşterile salariale”

CAS Olt a primit bugetul pentru februarie, sumele pentru unităţile medicale din judeţ, pentru dispozitive şi medicamente fiind la acelaşi nivel ca şi luna trecută. Astfel, la spitale, sumele pentru servicii sunt la acelaşi nivel cu creşterile salariale. Se merge în continuare pe acte adiţionale, însă reprezentanţii CAS Olt speră ca în martie să fie încheiat contractul până la finalul anului.

Preşedintele CAS Olt, Florin Ciocan, a precizat că sumele primite reprezintă media lunară a anului trecut.

„Pentru că nu a fost aprobat bugetul la nivel naţional, s-a mers în continuare pe media lunară a anului 2018. Spitalele, paraclinicele, dispozitivele medicale şi celelalte domenii, mai puţin farmaciile, au primit cam aceeaşi sumă ca şi în ianuarie. La spitale, pentru februarie, sumele pentru servicii sunt la acelaşi nivel cu creşterile salariale, adică peste zece milioane pe servicii, peste zece milioane de lei pe creşteri salariale, într-o lună”,
a spus Florin Ciocan.

Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii CAS Olt, aproape opt milioane de lei au fost alocaţi pentru medicamente, peste 11 milioane de lei pentru serviciile unităţilor medicale, iar peste 11 milioane de lei pentru majorările salarile. Totodată, pentru dispozitive medicale au fost distribuiţi peste 450.000 lei, iar pentru medicina de familie 350.000 lei.

„Aşteptăm acum bugetul pentru martie, urmând ca să încheiem contractul pentru perioada 1 aprilie - decembrie 2019”,
a conchis Florin Ciocan.