Printr-o greşeală politică de clasa întâi, Crin Antonescu a jucat ca la poker. De bună voie şi nesilit de nimeni. Poate doar de propria-i nerăbdare şi angoasa că nu va ajunge, nici de data asta, preşedinte. Antonescu şi-a pus, de această dată, întreaga carieră la bătaie. Iresponsabilitate şi prostie brută! Am văzut asta şi în 2009, când, după primul tur al alegerilor prezidenţiale, Crin Antonescu i-a pus, în 5 minute, toate voturile liberale lui Geoană, în braţe. Fără să-i întrebe pe electorii liberali dacă le place, dacă e bine, dacă sunt de acord. I le-a dat şi gata! Dar dacă sunt 0,001 posibilităţi ca Geoană să piardă?! Nu s-a întrebat… A jucat totul! Ori ori! Asta face şi acum! Atunci a pierdut. Acum?!
Un politician care nu ia în calcul toate posibilităţile pierde totdeauna în astfel de situaţii. Cine spune că a risca totul şi a juca după formula ori tot ori nimic e secretul reuşitei face politică de tarla. Un politician care nu calculează absolut totul, toate posibilităţile, toate variantele şi variabilele, care nu e el însuşi calculat, nu are strategie, nu are întotdeauna o a doua variantă, cel puţin, nu are un exit-plan, dar se află într-o perpetuă disperare după putere ori după vreo funcţie importantă în stat, nu e politician. Nu poate conta. Nu poate fi redutabil… Nu poate avea succes, nu va putea fi niciodată un om politic învingător, un verital, cu greutate, demn de luat în seamă. Un astfel de politician se aruncă peste bord când nu te aştepţi, din motive independente de voinţa lui, dar dependente de greşelile acumulate.
Te întrebi: ce s-a întâmplat?! Răspunsul este întotdeauna invariabil la fel: nimic! Crin tocmai s-a aruncat peste bord! Şi, culmea, era pe uscat! Antonescu şi-a pus, nu demisia, ci onoarea pe masă, dacă referendumul va fi invalidat. Şi-a dat singur în cap când nimeni nu l-a rugat şi nimeni nici nu visa la aşa ceva. A ridicat miza la maximul posibil şi l-a întărit, ulterior, în alte câteva apariţii publice. S-a poziţionat personal, conştient, cu insistenţă într-un scenariu încă nefinalizat în care nu era vorba despre el. Era între Băsescu şi poporul român. A făcut-o la repezeală, pentru că aşa este el! Pur şi simplu aşa gândeşte! Pentru că nu mai avea deloc răbdare, pentru că, voia să apară, prin orice mijloace, chiar din Holul de Onoare al Palatului Cotroceni (astfel se numeşte locul de unde fac preşedinţii declaraţiile de presă), ceea ce, pe moment, a obţinut.
După?! Un candidat la prezidenţiale al USL profund atacabil când vine vorba de valori, angajamente şi promisiuni sau un USL fără prezidenţiabil şi un PNL fără lider?! Incredibil, dar fix asta înseamnă să te arunci din avion fără paraşută, doar în semn de bravadă şi din disperare. Asta pe Crin Antonescu nu l-a ridicat, aşa cum probabil s-a aşteptat, ci l-a făcut praf! Veţi vedea în alegerile prezidenţiale, indiferent când vor fi şi cu cine se va lupta Crin Antonescu. E ca în desenele animate, când vânătorul grăsuţ sau coiotul îl aleargă pe Bugs Bunny şi nu fac decât să croiască, în mare viteză, gropi ce le desenează trupul în pământ. Sau când trag după Bunny, le explodează bomba atârnată de picior.
Diferenţa e că în filmul cu Crin nu e animaţie. E măreţia realităţii, inteligenţei, valorii, profunzimii scenei politice româneşti. Şi te doare rău, rău şi groaznic când ţi-o faci singur! Doar tu, cu mâna ta…
