A fost o fată frumoasă, simplă, mult prea sensibilă, la fel de ambiţioasă. A fost şi este în inimile noastre, cei care am cunoscut-o, iubit-o, respectat-o şi tot aşa! Florina Urucu-Popa nu mai este! Nu-i adevărat! Ea există! E pretutindeni… În florile care-i plăceau atât de mult, în lacrimile celor pe care i-a iubit şi care au iubit-o, în mintea, gândurile, sufletele în care a pătruns şi pe care le-a amanetat pe veşnicie. Cred asta cu tărie ! A fost odată ca niciodată şi povestea e vie! Continuă… E despre ea, fata cu zâmbetul curat, ambiţioasă, care ne-a strâns, sâmbătă, 1 septembrie 2012, pe toţi! A făcut-o şi pe asta… I-a ieşit! Se putea altfel, Flori ?! Ne-ai dat o lecţie, supremă, tuturor… Deşi, personal, nu aş fi vrut… Ai fost, însă, mai puternică decât noi şi ai reuşit! E cum ţi-ai fi dorit! Ai reuşit! Ai luat întregul Pământ în braţe, l-ai scuturat de boală, l-ai absolvit de toate relele cu trupul tău fragil, dar ai lăsat sufletul tău mare, pur, conectat la vena ta. Pentru mine exişti! Se întâmplă pentru toţi cei care te-au iubit şi pe care îi iubeşti. Nu pot să vorbesc despre tine la trecut. Nu eu! Ca mine sunt mulţi, foarte mulţi!
„Pământ peste pământ... De acum înainte, doar luna îi va fi alături. Nu-i bai, spune Florina, mă voi strecura pe vârful picioarelor, mai ales la tine, Dani şi la tine, Emil, să vă veghez somnul. Ce mi-aş putea dori mai mult?! Vă voi privi intens, vibrant, năucitor, cu ochii mei unici, şi nu mă voi uita niciodată înapoi! Niciodată… Îmi aud plânsul prelungindu-se printre pleoape şi vă voi iubi cu chipul mamei, îmbătrânind. Iar voi veţi şti… Sunt eu, Florina voastră, mamă, soţie, dar şi fiică, soră, prietenă, colegă, tot ce am trăit, cât mi-a fost dat, pe pământ. Ştiu! Gândurile mele vor ajunge până la tine, dragă Emil, dragostea mea te va ocroti pururi, nepreţuitul meu Dani, durerea o voi împărţi cu voi, biata mea măicuţă, frate, cumnată şi toţi cei dragi. Voi retrăi revederi şi le voi lipi într-un album pe care le voi transforma în viaţă. De fapt vă voi colecţiona privirile, lacrimile, gândurile, dorinţele şi le voi transforma în viaţă. Nu voi lăsa memoria să se destrame… Nu asta vreţi voi !
Afară miroase a toamnă… Simt suflete apropiindu-se de mine şi dragii mei, probabil vă miră că încă scriu… Scriu pentru că am îngeri lângă mine, nu mai am umbre de împărţit cu noaptea… Înainte îmi era frică ! Acum nu-mi mai e ! Voi, dragii mei, nu vă temeţi ! Vă veţi descurca şi fără mine ! Doar de-asta v-am ales… Pe voi, toţi… Soţ, mamă, frate, copilul meu drag, familia mea minunată, colegi, prieteni, lume… Vouă vă cer atât: învăţaţi să iubiţi! Eu am reuşit… E singurul lucru bun care i-a rămas acestei lumi. Fiţi exact ce sunteţi! Asta iubesc cel mai mult la voi ! Niciodată, dar niciodată să nu uitaţi că s-ar putea să nu mai aveţi timp să o luaţi de la zero! E, totuşi, atât de întuneric… Dragul meu Dani, iubitul meu Emil, închideţi lumina! Daţi voie stelelor să lumineze între noi. După asta va începe să plouă cu stele, cu lumină, cu amintire veşnică. Între noi toţi, cei care mi-aţi fost alături, aproape, cu mine, pe ultimul drum şi după asta. O să plouă cu stele, cu lumină, cu iubire şi vă rog ! Să nu uitaţi niciodată că, de acum încolo, suntem stele prietene”!
A fost odată, ca niciodată, o fată minunată pe care o cunosc de zeci de ani şi care ar fi scris toate astea mai bine decât mine. Am încercat… Pentru toate stelele prietene… Încep un nou Facebook, draga mea şi pentru mine, pentru noi toţi care te-am iubit şi pe care ne-ai iubit e un nou profil: Flori, stea prietenă !
A fost odată… Ca niciodată ! TE IUBIM! TOŢI!
