Marţi, 22.48. Mă uit, ca tot omul, la televizor. Citesc pe bandă: „liderii PDL Olt acuză USL de fraude masive…”. Mai citesc o dată, încă o dată… nu-mi vine să cred. Să punem la punct nişte lucruri, şi în drepturi: unu-ţin să precizez că scriu marţi, a doua zi după referendum, având ca motivaţie ştirea unei televiziuni centrale, mai sus consemnată; doi-o să consemnez golăneşte, cu scuze anticipate pentru cititori, după cum au procedat „liderii PDL Olt”! trei- trebuie să fac şi această importantă precizare, pentru ăia mulţi… Nu-i iau apărarea lui Darius Vâlcov, care e pe pielea lui! Revin! „Liderii PDL Olt acuză USL de fraude masive…”. O, Doamne, pentru damele şi codoşii din partid care s-au trezit a doua zi după potop! Care lideri PDL Olt?! Că madam Mirea cu madam Anghel şi restul madamelor bifate pe liste şi nevăzute în toată campania referendumului sunt interimare într-un biet comitet interimar, nişte gâşte, care au păscut toată ziua referendumului împrejurul tăuraşului Ferdinand Stânişoară, responsabil cu două judeţe din partea PDL, Oltul şi Mehedinţi. Care făcea „strategii” din sediul PDL Olt, în faţa televizorului, Oltul şi Mehendinţi fiind primele două judeţe fruntaşe USL pe ramura cvorumului la referendum. Care lideri PDL Olt?! Ăia şi alea cărora preşedinta Siminica le transmitea în conferinţă de presă că se mai gândeşte dacă-i primeşte?! Care lideri PDL Olt?! Ăia şi alea care confirmau prostiile politice verbale ale preşedintei Siminica şi răspundeau, tâmp, dar cu schepsis şi loc de întors, gazetarilor: „aşa e, am venit doar să ajutăm, ne mai gândim dacă ne înscriem în PDL sau nu…”Acum e bătaie pe posturile de şefi, las-o dracu de „gândire”! Care lideri PDL Olt?! Ăia precum DS care pupat poala lui Toma la UNPR să-şi păstreze funcţia pe care o au şi acum (?!), revenit la PDL, implicat la referendum prin stat la răcoare şi papa bun într-o curte la Oltişor din care sunat observatorii PDL: „pleacă dracu din secţie, am informaţii direct de la USL şi de la Modrogan, ştii că eu nu vorbesc decât cu Centru, e încheiată, Băse a pierdut…” Era ora 20.00 şi urnele se închideau la 23.00. Care lideri PDL Olt?! Care în ziua referendumului, sunaţi în sediu să li se raporteze că s-au făcut poze şi filmări cu diverse, primeau acelaşi răspuns de la Siminica şi tăuraşul Ferdinand: „trimiteţi-le să le vedem noi, noi decidem ce facem…!” Care lideri PDL Olt?! Ăia vai mama lor, codoaşe, golănaşi, profitori de meserie, traseişti,epave, paiaţe, slugi de doi bani, şantajabili şi puşcăriabili care nu au decât, în ascunderea neputinţei, urii, profitului politic moca, funcţiei râvnite, şantajului încercabil, aceeaşi placă: Darius Vâlcov!
Vinovat de tot! Vinovat de j-de miile de calendare tipărite„ verde-n faţă” pro Băsescu şi inexistente în judeţ, vinovat de ziarele tot „verde-n faţă”, tot pro –Băsescu, împărţite doar aiurea, pe două trei străzi din Slatina, două într-unul, să scape mai repede de ele, vinovat că „liderii” se rugau de tinerii PP-DD-şti să dea o mână de ajutor şi să facă figuraţie de prezenţă în secţiile de votare „că tot aia e”, vinovat că se cheamă Darius Vâlcov, cândva lider PDL Olt, care, cunoscându-şi „marfa” şi conştient de mercurialul ei ,a condus cu mână de fier că n-avea încotro, dovadă că după plecarea lui s-a ales praful… Care lideri PDL Olt? Care PDL Olt?! Dacă m-ar chema Vasile Blaga nu aş mai înghiţi toate gogoşile pedeliste umplute cu… DariusVâlcov. Care bântuie, cu voia lor, paravan al neputinţei lor consacrate deja în politică, organizaţia. M-aş întreba: Care lideri PDL Olt?! Care organizaţie?!
Cât despre Darius, dacă are cu ce, pe cine, de ce nu?! Pentru el poate fi distractiv, şi atât! Unii „lideri PDL Olt” tremură şi acum de emoţie când din greşeală, pe celular, citesc pe ecranul luminat de apel…Darius! Alţii tot mai speră să apară… Zadarnic modus vivendi…