Sănătate

2018-04-26, 16:46:04

Manager SJU Slatina, Cătălin Rotea: „În 2020 vom avea un spital cu adevărat modern, la standarde europene”

„Zilele Medicale Slătinen” nu înseamnă, din fericire, numai un eveniment festiv, ci unul plin de informaţii medicale benefice pentru corpul medical, intervenţii în premieră realizate la Slatina, care nu s-ar fi putut face fără foarte mulţi bani investiţi. Numai anul acesta, Spitalul Judeţean Slatina are alocări de la Consiliul Judeţean Olt de peste 150 de miliarde de lei vechi.

De opt ani, Consiliul Judeţean Olt investeşte în reablitare, aparatură medicală, perfecţionarea cadrelor medicale şi, cel mai important, în atragerea de medici noi.

Managerul spitalului, Cătălin Rotea a vorbit despre toate aceste modernizări fără de care calitatea actului medical nu ar putea fi la standarne înalte.

„Vă mulţumesc pentru prezenţa într-un număr atât de mare. Este o onoare să mă aflu în faţa dumneavoastră. Este un prilej extrem de benefic pentru ca Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina să se poziţioneze regional ca un centru medical de înaltă performanţă. Dincolo de caracterul festiv al acestui eveniment, eu vreau să vă prezint lucruri concrete despre ceea ce urmează să se întâmple cu spitalul nostru. De la bun început aş vrea să ştiţi că sumele pe care Consiliul Judeţean ni le-a alocat în acest an sunt de 150 de miliarde de lei vechi, o sumă pe care cred că niciun alt spital judeţean de urgenţă nu a primit-o. Am demarat deja licitaţiile pentru reabilitarea şi extinderea clădirii în care se va reloca Secţia de Psihiatrie, am demarat licitaţia pentru reabilitarea Blocului Medical, avem studii de fezabilitate şi indicatori tehnico-economici aprobaţi pentru reabilitarea celor patru etaje rămase nerenovate din Blocul Materno-Infantil, pentru reabilitarea Secţiei de Pneumologie de la Scorniceşti, pentru construcţia unei pasarele între Corpul Central şi Blocul Medical, pentru extrinderea Blocului Operator cu două săli de operaţii, care le sunt atât de necesare chirurgilor noştri. Compania Naţională de Investiţii va demara licitaţia pentru reabilitarea Corpului Central, iar Consiliul Judeţean Olt aşteaptă aprobarea pe fonduri europene pentru reabilitarea termică a tuturor clădirilor. Cumpărăm în acest an echipamente de circa 60 de miliarde şi părerea mea este că, la finalul acestui an, dotarea noatră cu echipamente va fi una de nivel maxim, având în vedere competenţele noastre profesionale şi patologiile pe care le tratăm. De maine începem înlocuirea lifturilor, cu bani de la Consiliul Judeţean, atât în Blocul Materno-Infantil, cât şi în Blocul Medical”,
a declarat Cătălin Rotea.

Prin toate aceste investiţii confortul bolanvilor va creşte. Deja fiecare salon a fost dotat cu frigider, televizor şi mobilier nou acolo unde secţia a fost reabilitată.

„Avem un proiect depus pe fonduri europene pentru reabilitarea Unităţii de Primiri Urgenţe de un milion de euro, un proiect de formare profesională de mai bine de zece milioane de lei, pe dezvoltarea capitalului uman. Toate acestea fac parte din viziunea pe care o avem pentru tot ce va însemna spitalul în 2020. Cred eu, prin voia lui Dumnezeu şi prin intermediul oamenilor, în 2020 vom avea un spital cu adevărat modern, la standarde europene”, a adăugat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.

Comentarii

Redacţia

2018-04-26 16:46:04

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro