Potrivit reprezentanţilor Casei de Asigurări de Sănătate Olt, lista medicamentelor gratuite şi compensate a fost extinsă, fiind incluse molecule noi, importante pentru pacienţii diagnosticaţi cu boli grave.
„Prin Hotărarea nr. 753 din 14 octombrie 2019 a fost suplimentată lista medicamentelor compensate şi gratuite cu 17 molecule noi ce vizează, în special, afecţiuni din cadrul Programelor naţionale de sănătate. Zece medicamente asigură tratamentul unor afecţiuni rare, precum colagenoze majore, hemofilie şi talasemie, amiotrofia spinală musculară, boala Fabry sau boala Castleman. Şase medicamente sunt destinate bolilor oncologice şi oncohematologice, iar unul dintre medicamente asigură tratarea persoanelor cu infecţii HIV/SIDA şi tratamentul post-expunere”, a spus purtătorul de cuvânt al CAS Olt, Constanţa Florea.