S-a dublat sancţiunea pentru munca la negru. 20.000 de lei amenda pentru fiecare persoană identificată. ITM ia la puricat societăţile din Olt

Guvernul a adus modificări şi completări la Codul Muncii. Cea mai importantă noutate este cea care vizează munca la negru, practică des întâlnită, mai ales la societăţile care au activitate sezonieră. Amenda s-a majorat de la 10.000 la 20.000 de lei.

Prin actul normativ intrat în vigoare pe 7 august, s-au completat dispoziţiile articolului 16 din Codul Muncii, în sensul precizării în mod expres a obligaţiei angajatorului de a încheia contractul individual de muncă, de a-l înregistra în registrul general de evidenţă al salariaţilor şi de a-l transmite la inspectoratul teritorial de muncă anterior începerii activităţii.

De asemenea, angajatorul este obligat să păstreze la locul de muncă o copie a contractului individual de muncă pentru salariaţii care prestează activitate în acel loc, precum şi evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orei de începere şi a celei de sfârşit a programului de lucru, şi de a supune controlului inspectorilor de muncă această evidenţă, ori de câte ori se solicită acest lucru.

Pentru nerespectarea noilor modificări aduse Codului Muncii, sancţiunile contravenţionale sunt următoarele: primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată; primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea raportului de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii, cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată; primirea la muncă a unui salariat în perioada în care acesta are contractul individual de muncă suspendat, cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată; primirea la muncă a unui salariat în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial, cu amendă de 10.000 lei pentru fiecare persoană identificată; încălcarea prevederilor de a păstra la locul de muncă o copie a contractului individual de muncă pentru salariaţii care prestează activitate în acel loc, cu amendă de 10.000 lei.

„Având în vedere noile modificări legislative, Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt va demara în perioada imediat următoare o campanie de informare, conştientizare şi control, la angajatorii care îşi desfăşoară activitatea pe raza judeţului nostru, în special la cei care au înregistrate în registrul general de evidenţă a salariaţilor contracte individuale de muncă cu timp parţial, precum şi în domeniile de activitate în care incidenţa muncii nedeclarate este crescută, cum ar fi construcţii, pază şi protecţie, comerţ, prestări servicii”,
a precizat Cristian Ungureanu, inspectorul şef al ITM Olt.