Pensionarii nu vor să plece la băi. 37 de bilete, rămase disponibile

Din cele 50 de bilete de tratament alocate în seria a II-a, cu data de plecare în staţiune 6-9 martie, doar 13 au fost ridicate de către beneficiari. Casa Judeţeană de Pensii Olt va pune în vânzare, începând cu data de 5 martie, biletele rămase disponibile.

Cum oferta nu este prea atractivă, până la încheierea contractelor cu hotelurile private din staţiunile balneare din ţară, pensionarii olteni refuză biletele de tratament.

Casa de Pensii Olt anunţă 37 de bilete de tratament rămase disponibile din seria a II-a, cu data de plecare în staţiune 6-9 martie. Biletele sunt repartizate astfel: Amara (6 bilete), Bala (19 bilete), Buziaş (2 bilete), Olăneşti (8 bilete), Pucioasa (2 bilete).

Biletele se vor vinde începând cu data de 5 martie. Persoanele interesate îşi pot achiziţiona un bilet de tratament de la ghiseele Casei Judeţene de Pensii, între orele 8.00-16.30.