Paul Stănescu a semnat contracte pentru modernizarea drumurilor din Timiş prin PNDL. Investiţii în valoare de peste 144 milioane lei

Viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, a semnat miercuri, la Timişoara, 10 contracte de finanţare pentru proiecte derulate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

Vicepremierul a declarat aceste investiţii vor aduce cu ele oportunităţi de dezvoltare.

„Mă bucur că investiţiile publice din judeţul Timiş avansează, am semnat astăzi contracte de finanţare cu o valoare importantă: peste 144 de milioane de lei alocaţi de la bugetul de stat, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, pentru refacerea infrastructurii rutiere din judeţul Timiş. Toate aceste investiţii vor aduce mai multe oportunităţi de dezvoltare pentru agenţii economici, mai multe proiecte finanţate cu fonduri europene, în final mai multă bogăţie şi o calitate a vieţii mai bună pentru oameni şi pentru comunităţile locale”, a declarat viceprim-ministrul Paul Stănescu.

Cele 10 contracte vizează finanţarea unor lucrări de asfaltare, lărgire şi modernizare a peste 69 de kilometri de drumuri.

Judeţul Timiş are alocate, prin PNDL 2, fonduri în valoare de 741,28 de milioane de lei, pentru 37 de contracte de finanţare care vizează 154 de obiective. Dintre acestea, 16 contracte au fost deja semnate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) şi beneficiarii fondurilor, 10 au fost semnate astăzi, iar alte 11 sunt în diferite stadii de avizare.

Prin PNDL - etapa I, au fost alocaţi 832,56 de milioane de lei pentru 142 de obiective, din care 31 de obiective au fost finalizate financiar, iar pentru 111 obiective mai sunt de decontat peste 5.000 lei (obiective nefinalizate financiar).
PNDL este un program de finanţare multianual, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

PNDL are ca obiectiv general echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educaţională, de sănătate şi de mediu, sportivă, social-culturală şi turistică, administrativă şi de acces la căile de comunicaţie în vederea asigurării unui climat investiţional atractiv pentru localităţile României.

Pot beneficia de finanţare, în cadrul Programului, unităţile administrativ-teritoriale reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale, respectiv comunele, municipiile şi oraşele, inclusiv pentru satele componente ale acestora, judeţele, precum şi unităţile administrativ-teritoriale membre ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, constituite în condiţiile legii, pentru investiţiile realizate prin asociaţiile de dezvoltare intercomunitară.