Preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu, şi-a depus miercuri candidatura pentru noul mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean. El a fost însoţit de parlamentarii judeţului şi de mai mulţi dintre consilierii judeţeni.
Printre cei prezenţi s-au numărat senatorii Siminica Mirea şi Liviu Voiculescu şi deputaţii Marius Iancu, Adrian Chesnoiu, Cătălin Grecu şi Emil Albotă, dar şi primarul Emil Moţ şi subprefectul Cosmin Floreanu.
„Astăzi suntem cu gândul la un nou mandat şi la un alt fel de a face politică. Aşa cum spune şi sloganul cu care începem acest nou mandat - Uniţi pentru viitor, iată că astăzi plecăm la drum cu o echipă de profesionişti, tineri, femei, bărbaţi, oameni din toate domeniile de activitate, doctori, ingineri, experţi în fonduri europene, experţi în comunicare, reprezentanţi ai sindicatelor, tineri entuziaşti. Cu toţii, cred că am format una dintre cele mai frumoase şi mai puternice echipe politice din ţară. Cred cu tărie că această echipă va fi aproape de cetăţeni şi va reuşi să-şi ducă la capăt aceste proiecte, care cu siguranţă vor deveni realitate şi vor fi implementate în administraţia publică din Olt”, a declarat Marius Oprescu.
Printre noile propuneri ale PSD Olt în Consiliul Judeţean se numără preşedintele filialei Scorniceşti Ionuţ Pîrvu, profesorul Titu Vîrban, Gabriel Fluture, Crina Jilavu, Răzvan Stanca sau Gabriel Nicolescu.
„Este o listă echilibrată, încercăm să acoperim toate zonele judeţului Olt. Aşa cum am spus şi mai devreme, încercăm să acoperim şi toate domeniile de activitate. N-aş putea spune că sunt surprize pe listă, probabil că cei mai mulţi se aşteptau ca fiecare organizaţie să fie reprezentată într-un fel sau altul sau fiecare zonă să fie reprezentată”, a mai declarat Marius Oprescu.
Lista de consilieri judeţeni propusă de PSD Olt:
1. Oprescu Marius - Economist
2. Delureanu Virgil - Economist
3. Ivan Cătălin Ionuț - Economist
4. Matei Mariana - Profesor
5. Pîrvu Valentin Ionuț - Inginer
6. Vîrban Titu - Profesor
7. Vlad Iulia Daniela - Profesor
8. Postelnicu Dorin - Teodor - Medic
9. Neacșu Petre Silviu - Profesor
10. Voicu Ion - Jurist
11. Vitan Nicolae - Avocat
12. Vasile Mirela - Licențiat în Relații Internaționale și Studii Europene
13. Nicolescu Gabriel Florin - Economist
14. Prună Toma - Profesor
15. Butnariu Cristian - Jurist
16. Marinescu Emil Vergilius - Inginer
17. Popescu Constantin - Asistent manager
18. Tobescu Ionuț Mădălin - Tehnician agricultură
19. Gheorghe Ionel Cristian - Laminorist
20. Jilavu Crina Elena - Specialist comunicare publică
21. Alexe Ciprian - Florentin - Inginer
22. Șofaru George - Inginer
23. Fluture Ionuț Gabriel - Licențiat în Geografie
24. Stanca Răzvan Ionel - Licențiat în fiziochinetoterapie
25. Bălcescu Anca Mihaela - Jurist
26. Hău Ilie - Cadru militar
27. Giurea Cătălin Petrișor - Licențiat în Arte plastice
28. Andrei Traian - Inginer
29. Bujgoi Gheorghe - Asistent universitar
30. Marcu Leanca Mariana - Medic
31. Bățăgui Costel Răzvan - Profesor
32. Catrina Magdalena Iuliana - Licențiat în economie
33. Dobre Violeta - Profesor învățământ preșcolar
34. Zăvoeanu Valentin Marius - Medic dentist
35. Badea Vanina Elena - Profesor – asistent social
36. Gheorghe Mihai - Jurist
37. Gughea Ionuț Gabriel - Inginer
38. Oprea Daria Mihaela -Inginer
39. Ioșca Mădălin Florentin - Inginer
40. Niculcea Valentin Florin -Tehnician în administrație publică