Deputatul PSD Olt Florin Barbu a fost validat, duminică, să continue la conducerea Ministerului Agriculturii.
Decizia vine după ce sâmbătă, organizația PSD Olt a votat, în cadrul Consiliului Politic Județean, pentru intrarea Partidului Social Democrat în viitoarea formulă de guvernare și pentru susținerea lui Florin Barbu la conducerea Ministerului Agriculturii. Decizia vine în contextul negocierilor purtate de liderii PSD la nivel național, care au dus la un nou acord de coaliție cu PNL, marcat de o reconfigurare a portofoliilor și de asumarea conducerii Guvernului de către social-democrați, prin rotativa politică.
Florin Barbu, actual deputat de Olt, este propunerea organizației pentru funcția de ministru al Agriculturii. Barbu are deja experiență în administrația agricolă, fiind fost director al ANIF și cunoscut în județ ca un politician apropiat de mediul rural și de fermieri. Reprezentanții PSD Olt spun că susținerea sa nu este întâmplătoare, ci se bazează pe „rezultate dovedite, experiență solidă și o viziune clară pentru viitorul agriculturii românești”.
În același timp, liderii locali subliniază că intrarea PSD la guvernare este un pas asumat, într-un context politic și economic complicat. Argumentul principal invocat de social-democrați este nevoia de stabilitate și continuitate administrativă, într-un moment în care România se confruntă cu presiuni legate de deficitul bugetar, inflație și absorbția fondurilor europene. Totodată, aceștia susțin că PSD a negociat „cu responsabilitate”, respingând măsuri considerate toxice, cum ar fi taxarea tranzacțiilor bancare sau vânzarea companiilor de stat, și a propus în schimb „alternative echitabile”.
Prin noua formulă guvernamentală, PSD va prelua funcția de prim-ministru și va avea în portofoliu șase ministere cheie: Transporturi, Agricultură, Justiție, Muncă, Sănătate și Energie. De asemenea, va deține Secretariatul General al Guvernului și un post de vicepremier fără portofoliu.
PSD a validat lista miniștrilor care vor face parte din Guvernul condus de Ilie Bolojan. Lista, potrivit unor surse politice, arată astfel:
Vicepremier - Marian Neacșu
Ministerul Sănătății - Alexandru Rogobete
Ministerul Justiției - Radu Marinescu
Ministerul Muncii: Florin Manole
Ministerul Energiei: Bogdan Ivan
Ministerul Agriculturii: Florin Barbu
Ministerul Transporturilor: Ciprian Șerban