Lider politic, despre candidatul USR la Slatina: Eu cred că doamna Iotu are o şansă reală să câştige voturile de pe dreapta ale slătinenilor

Preşedintele USR Olt, Fănel Bădici, a declarat că lupta pentru Primăria Slatina se va da între candidatul Alianţei Dreapta Unită, Elena Iotu, şi primarul în funcţie, Emil Moţ (PSD).


Bădici a declarat, în cadrul emisiunii „Reporter 24” de la Olt Tv, că în ceea ce îl priveşte pe candidatul PNL, acesta şi-a „consumat resursele”. Totodată, preşedintele USR Olt este convins că toţi slătinenii de dreapta o vor vota pe Elena Iotu.

„Dacă este să ne uităm pe scena politică din Slatina, candidatul PNL şi-a cam consumat resursele pe care le avea. Eu cred că s-a spus cam tot ce se putea spune din partea lor. Acum am văzut că s-a ajuns la nişte concerte sau ceva. E destul de ridicat nivelul de efervescenţă de acolo.

Şi atunci, eu cred că doamna Iotu are o şansă reală să câştige voturile de pe dreapta ale slătinenilor şi să câştige şi Primăria Slatina împotriva candidatului PSD”, a declarat Fănel Bădici.