CSM Slatina debutează în play-out-ul Ligii a II-a cu o confruntare importantă în deplasare, împotriva formației Gloria Bistrița, într-un duel echilibrat ce poate cântări decisiv în economia clasamentului. Cu același număr de puncte înaintea acestei etape, cele două echipe își propun un start pozitiv în lupta pentru evitarea emoțiilor legate de menţinere.
Meciul dintre CSM Slatina și Gloria Bistrița este programat sâmbătă, 21 martie, de la ora 11:00, pe Stadionul „Jean Pădureanu”. Cele două formații pornesc la drum în play-out de pe poziții identice, fiecare acumulând câte 26 de puncte în sezonul regular. În confruntarea directă din prima parte a campionatului, cele două echipe au remizat, scor 0-0.
Pentru gruparea pregătită de Viorel Ferfelea, startul în play-out aduce două deplasări consecutive. După duelul de la Bistrița, slătinenii vor întâlni în deplasare echipa din Câmpulung, formație aflată într-o situație dificilă, considerată deja ca și retrogradată.
Înaintea debutului acestei faze a competiției, CSM Slatina are un avantaj de opt puncte față de locul care duce la barajul de menținere, ocupat în prezent de Ceahlăul Piatra Neamț. Acest lucru oferă o oarecare siguranță, însă fiecare punct rămâne crucial în lupta pentru evitarea retrogradării.
Conform regulamentului, ultimele două clasate din grupa de play-out retrogradează direct, în timp ce echipa de pe locul șase va disputa un baraj de menținere cu ocupanta aceleiași poziții din cealaltă grupă.
Clasament grupa A play-out:
1. ASA Târgu Mureș – 37 puncte
2. Metalul Buzău – 32 puncte
3. Poli Iași – 31 puncte
4. Gloria Bistrița – 26 puncte
5. CSM Slatina – 26 puncte
6. Ceahlăul Piatra Neamț – 18 puncte
7. CS Dinamo – 16 puncte
8. Câmpulung – 10 puncte