Germania caută lucrători în depozit. Se oferă 10 euro pe oră

Persoanele din judeţul Olt aflate în căutarea unui loc de muncă în străinătate, care au cunoştinţe minime de limba germană, îşi pot depune CV-ul pentru a se angaja ca lucrători în depozit. Ora este plătită cu 10 euro, iar contractul de muncă este permanent.

Activitatea presupune  pregătirea materialelor şi a pieselor metalice,  sortarea şi ambalarea mărfurilor şi efectuarea de verificări în depozit. Se cer disponibilitate de a lucra în schimburi, flexibilitate şi seriozitate. Experienţa în domeniu reprezintă un avantaj. 

Salariul oferit este de 10 euro pe oră. Se acordă bonusuri pentru loialitate (din cea de-a treia zi lucrătoare 10 euro pe zi, din a cinsprezecea  zi lucrătoare 20 euro pe zi). De asemenea, se acordă prime de vacanţă şi de Crăciun. În plus, există posibilităţi de promovare la locul de muncă.

Contractul de muncă este permanent, iar programul de lucru este cu normă întreagă (35 ore pe săptămâna). Se lucrează în schimburi.

Persoanele interesate se pot adresa consilierului EURES din cadrul AJOFM Olt, pentru mai multe detalii legate de modalitatea în care se poate obţine un astfel de loc de muncă.