FC Olt Scorniceşti, victorie surprinzătoare cu Vedea Văleni

După eşecul cu 8-1 suferit în runda trecută, FC Olt Scorniceşti părea victimă sigură în confruntarea cu Vedea Văleni Nicolae Titulescu, echipă ce se afla pe locul secund în clasamentul Ligii a IV-a. Surprinzător, echipa din Scorniceşti a învins adversarul mai bine cotat, scor 1-0, „reuşita” aparţinându-i lui Dani Popa.

Rezultatele oscilante din acest început de sezon ale celor de la FC Olt Scorniceşti dădeau drept favorită la victorie echipa Vedea Văleni, în jocul disputat în acest weekend. Pe teren, lucrurile au stat cu totul altfel, formaţia din Scorniceşti reuşind să se impună, la limită, scor 1-0. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat în prima repriză de Dani Popa.

„Da, este surprinzător, însă pentru cei care nu ştiu că noi ne-am făcut echipă. În jocurile precedente nu au fost toţi, asta este marea problemă pe care o avem, nu vin toţi la meciuri, dar în jocul cu Vedea Văleni au fost prezenţi, iar rezultatul se vede”, a precizat directorul sportiv al celor de la FC Olt Scorniceşti, Robert Gogoţ.

În urma succesului înregsitrat, FC Olt Scorniceşti a urcat pe locul opt în clasamentul Ligii a IV-a, cu şase puncte acumulate, în timp ce Vedea Văleni Nicolae Titulescu a coborât pe poziţia a patra.

FC Olt Scorniceşti: Radu Petre, Râmboiu, Florin Stănescu, Petrişor Marin, Dragoş Niculescu, Dani Popa, Bogdan Mitrache, Adrian Chircă, Sorin Dumitru, Cristi Niculescu, Cosmin Ştirbu.