Învăţământ

2017-05-12, 13:38:51

Durău, Alro Slatina: „Riscul ca România să se deprofesionalizeze este foarte mare”

Directorul de Resurse Umane al Alro Slatina, Nicu Durău, a declarat că în fiecare an sunt din ce în ce mai puţini absolvenţi de învăţământ profesional şi tehnic, existând un real pericol ca România să se deprofesionalizeze.

Durău a declarat că România este în urmă în ceea ce priveşte structura de ocupaţii şi meserii, în comparaţie cu ce se întâmplă la nivel internaţional.

„Este o problemă la nivel naţional. Ştiţi bine că structura de ocupaţii, de meserii, de specialităţi, la nivel economic, se schimbă. Odată cu apariţia multinaţionalelor, avem o serie întreagă de noi job-uri, care nu se regăsesc în COR. Dacă o să primiţi cărţi de vizită de pe la multinaţionale, o să vedeţi că n-are nicio legătură cu meseriile de acolo. Nici nu ştii cum să traduci, spre exemplu, «key acount manager», dacă nu ştii cu ce se ocupă. Suntem puţin în urmă, din punctul acesta de vedere, n-aş da vina pe cineva anume, ci mai degrabă pe colaborarea şi pe comunicare dintre mediul de afaceri şi legiuitor sau organismele statului, care ar trebui să fie mai strânsă şi să lucrăm puţin mai dinamic pentru a updata şi a actualiza aceste standarde ocupaţionale”, a afirmat Durău.

Reprezentantul Alro Slatina a mai spus că dezvoltarea economică a ţării este pusă în pericol de faptul că sunt din ce în ce mai puţini absolvenţi de învăţământ profesional şi tehnic.

„Pe de altă parte, riscul ca România să se deprofesionalizeze este foarte mare. Sunt din ce în ce mai puţini absolvenţi de învăţământ tehnic şi de şcoli profesionale, iar în anii viitori, mai ales din cauza sporului demografic foarte scăzut, ne vom confrunta cu mari probleme, în acest sens. Însăşi dezvoltarea economică a ţării va fi pusă în mare pericol pentru că nu vom mai avea forţă de muncă calificată, nu vom mai avea acea rezervă de oameni. Gândiţi-vă că, în momentul de faţă, majoritatea cuplurilor au un singur copil şi acela poate că e făcut după 30 de ani şi lucrurile astea se vor vedea mai târziu, din păcate. Poate că lucrurile se vor bascula, însă va trebui ceva timp. Dacă mai luăm în calcul şi migraţia, atunci tabloul pare sumbru”,
a mai spus Nicu Durău.

O clasă de învăţământ dual cu 20 de locuri, în specializarea Mecanic utilaje şi instalaţii în industrie, va funcţiona în anul şcolar 2017-2018, la Colegiul Tehnic Metalurgic Slatina, la solicitarea şi cu sprijinul SC Alro SA, care le va plăti elevilor o bursă lunară de 200 lei.


„Eu cred că noi am făcut un pas corect şi important să încercăm să ne asigurăm din timp forţa de muncă, măcar pentru înlocuirea personalului care iese la pensie. Alro are o vârstă medie de 46-47 de ani. Dacă mai luăm în calcul şi aplicarea noii legislaţii, dacă se va concretiza, cu reducerea vârstei de pensionare cu doi ani, pentru slătineni, asta înseamnă că riscul de pierderi naturale a personalului va fi şi mai mare. Atunci trebuie să ne asigurăm înlocuitori”,
a mai explicat Durău.

Comentarii

Redacţia

2017-05-12 13:38:51

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro