Buliteanu nu ştie câţi membri mai are PNL Slatina: „Veţi fi informaţi despre ce a mai rămas”

Noul preşedinte al PNL Slatina a admis, în cadrul unei conferinţe de presă, că foarte mulţi dintre membrii organizaţiei municipale au plecat din partid şi că nu ştie cu exactitate numărul celor care au rămas.

Buliteanu a cerut răgaz pentru a veni cu o cifră exactă.

„Nu ştiu câţi membri am pentru că încă n-am făcut o analiză. Lăsaţi-mă să mă aşez. Sunt preşedinte de săptămâna trecută, dar nici Biroul Politic nu l-am format. Fiţi siguri că veţi fi informaţi despre ce a mai rămas pentru că eu, chiar dacă v-aş spune o cifră… Asta e realitatea!”, a declarat el.

Preşedintele ales Sorin Ţârcomnicu a fost schimbat din funcţie, săptămâna trecută, cu omul de afaceri Gabriel Buliteanu.
 
Ţârcomnicu a fost, la finalul anului trecut, protagonistul unui moment ruşinos. Acesta şi restul membrilor conducerii organizaţiei Slatina n-au putut să intre în sediul din municipiu decât prin uşa din spate, pentru a susţine o conferinţă de presă, deoarece nimeni nu avea cheie de la intrarea principală. Şi mulţi dintre ziariştii invitaţi la eveniment au fost nevoiţi să ocolească imobilul, după ce au tras de câteva ori de uşa zăvorâtă.

Gabriel Buliteanu se numără printre „candidaţii la candidatură”, la alegerile locale din anul 2016. Atunci, în urma unui sondaj contestat, a fost desemnat Marius Bălaşa drept candidat al PNL la Primăria Slatina. Acesta din urmă a plecat la ALDE, preluând conducerea organizaţiei locale.

Schimbarea din funcţie a lui Ţârcomnicu vine după ce preşedintele organizaţiei de femei a PNL Slatina, Elena Iotu, a plecat la ALDE, alături de mai multe membre ale organizaţiei.