Victorina Bora, mulţumiri tuturor celor care au susţinut echipa. „La o echipă nou-formată este nevoie de timp”

Văzută drept victimă a retrogradării, după ce o bună parte din sezon s-a aflat pe ultimul loc în clasament, CSM Slatina a avut o revenire spectaculoasă. Succesele cu Corona Braşov, Rapid Bucureşti, HCM Râmnicu Vâlcea, Dunărea Brăila, CSU Galaţi, HCM Slobozia, înregistrate în acest retur, dar şi dubla victorie cu CSM Roman situează CSM Slatina pe locul zece, performanţă extraordinară la primul sezon în Liga Naţională. Salvarea directă se va decide în ultima rundă, în funcţie de rezultatul de la Cisnădie sau Roman. Cert este că CSM Slatina a evitat locurile retrogradabile. Victorina Bora a ţinut, după victoria cu CSM Roman, să aducă mulţumiri tuturor celor care au crezut în atingerea obiectivului.

CSM Slatina este la doar un pas de salvarea directă, după victoria obţinută la ultima reprezentaţie în faţa propriilor suporteri din acest sezon, înregistrată în companai celor de la CSM Roman, scor 30-22. Antrenoarea grupării slătinene, Victorina Bora, a ţinut să mulţumească jucătoarelor, galeriei, conducerii clubului, şi tuturor celor care au crezut în atingerea obiectivului.

„Ne doream să luăm punctele puse în joc, şi-au dorit mult să joace foarte bine, ţinând cont că era ultimul joc pe teren propriu. Aşa cum am spus-o la început, la o echipă nou-formată este nevoie de timp. Vreau să felicit fetele, să felicit galeria pentru că ne-a ajutat enorm de mult şi la meciul de la Slobozia. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în noi, chiar şi în momentele dificile, mai ales atunci, pentru că la victorii e simplu. Mulţumesc fetelor, pentru că au înţeles că nu este un drum uşor, primul an în ligă este cel mai dificil. De fiecare dată când a fost greu au strâns rândurile, s-au unit, au demonstrat până la urmă că merită un loc în Liga Naţională. Îi multumesc domnului preşedinte Vîlceleanu, singurul om poate care a avut încredere în mine, dar şi în echipă, ne-a susţinut, a fost alături de noi. Mă bucur enorm că nu l-am dezamăgit”, a declarat Victorina Bora, după victoria cu CSM Roman, obţinută la capătul unui meci dominat în totalitate.

Dacă Rapid Bucureşti şi HCM Slobozia sunt echipele retrogradate direct, iar CSU Galaţi a prins barajul de menţinere, CSM Slatina şi U. Cluj luptă, în ultima etapă, pentru evitarea barajului, acolo unde oricum şansele de menţinere sunt mari, echipele din Liga Naţională fiind net superioare celor din Divizia A.

CSM Slatina mai poate rata locul zece, care asigură menţinerea directă, doar dacă U. Cluj câștigă runda viitoare, ultima din Liga Națională, pe terenul celor de la CSM Roman, iar handbalistele slătinene nu reușesc să revină cu puncte din deplasarea de la Măgura Cisnădie. Chiar un egal ar avantaja CSM Slatina, dacă U. Cluj câștigă.
Dacă U. Cluj pierde la Roman, atunci punctele puse în joc la Cisnădie nu mai contează pentru CSM Slatina, menținându-se avansul de trei puncte pe care slătinecele îl au. La egalitate de puncte, U. Cluj este avantajată de meciurile directe.