Slătineanul Sebastian Jecu a cucerit Cupa României, la fotbal tenis, cu Pro Activ Târgovişte

Component al lotului naţional de fotbal tenis, legitimat la echipa Pro Activ Târgovişte, slătineanul Sebastian Jecu a cucerit Cupa României la fotbal tenis. Competiţia s-a desfăşurat la Mamaia, formaţia dâmboviţeană reuşind să cucerească trofeul pentru al doilea an consecutiv.

După susţinerea unui stagiu centralizat ce s-a desfăşurat pe litoral, în weekend, în staţiunea Mamaia, s-a disputat Cupa României la fotbal tenis. Competiţia a fost câştigată pentru al doilea an consecutiv de Pro Activ Târgovişte, echipă sub culorile căreia activează şi slătineanul Sebastian Jecu.

„Pregătirea din cantonamentul de la Mamaia ne-a fost de mare ajutor în câştigarea acestei competiţii. Ne-am dorit mult să câştigăm, având în vedere că Pro Activ Târgovişte este deţinătoarea de anul trecut a Cupei României, Open Cupa României şi a campionatului naţional. Avem ca obiectiv, şi în acest an, câştigarea celor trei competiţii”,
a precizat Sebastian Jecu, care în trecut a evoluat pentru Athletic Slatina.

Pro Activ Târgovişte a disputat finala pentru câştigarea trofeului în compania echipei Gombos Târgu Mureş, principala contracandidată şi din campionat.