Siminica Mirea, mesaj de Ziua Mondială a Sănătății: „Sprijină eroii din prima linie!”

Senatorul de Olt, Siminica Mirea, a transmis un mesaj „eroilor din prima linie”, medicilor şi asistenţilor medicali, care luptă împotriva coronavirusului.

Parlamentarul le-a mulţumit acestora, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii.

„În fiecare an, la 7 aprilie, marcăm Ziua Mondială a Sănătăţii. Anul acesta, mai mult ca niciodată, scopul acestei zile importante este să susţinem întreaga activitate a tuturor cadrelor medicale: doctori, asistenți, infirmieri, brancardieri, a oamenilor care asigură paza spitalelor, a celor ce se ocupă de administrația unui spital. Cu toţii depun, astăzi, un efort major pentru ca sistemul de sănătate să nu cedeze în aceste vremuri de grea încercare. Tema de anul acesta a Zilei Mondiale a Sănătăţii este: «Sprijină asistentele şi moaşele!». În contextul actual, mesajul ar fi: «Sprijină eroii din prima linie!» Lor le mulţumim pentru tot efortul, pentru dăruire, pentru profesionalism... La mulţi ani eroilor din prima linie, la mulți ani cadrelor medicale din spitale!”, a transmis Siminica Mirea.